Mesaje emoționante la procesiunea Drumul Crucii, de la Colosseum. Pelerinii s-au rugat pentru pace și pentru sănătatea Papei Francisc, care nu a putut participa la ceremonie

8 aprilie 2023, 08:53

Anul acesta, pe Drumul Crucii, gândurile s-au dus către mărturii ale violenţei, sărăciei şi nedreptăţii. Au fost experiențe dureroase povestite papei Francisc în timpul călătoriilor sale apostolice de către bărbații și femeile care au suferit. De altfel, Papa Francisc a ales anul acesta ca temă de reflecţie „Vocile păcii într-o lume a războiului„, iar aceste voci au fost ale unor oameni din Țara Sfântă, Ucraina, Rusia, Africa, Asia de Sud și Orientul Mijlociu. Au fost vocile unui migrant, ale unui preot torturat în timpul războiului din Balcani, ale unor tineri din Africa de Nord.

Mă numesc Iosif şi am șaisprezece ani. Am ajuns în 2015 în tabăra pentru persoane strămutate din interior cu părinții mei și locuiesc acolo de mai bine de opt ani. Dacă ar fi fost pace, aș fi stat în casa mea unde m-am născut și m-aș fi bucurat de copilărie. Aici viața nu este bună. Mi-e frică de viitor, pentru mine și pentru ceilalți tineri. De ce suferim în tabăra pentru persoane strămutate din interior? Din cauza conflictelor aflate în desfășurare în țara mea, care a fost afectată de război de când a existat.”

Una dintre poveştile spuse Papei este a unui băieţel din Rusia: „Eu sunt un băiat din Rusia. Așa cum spun, aproape că simt un sentiment de vinovăție. Simt că mi-a fost luată fericirea și visurile pentru viitor. Doi ani de zile mi-am văzut bunica și mama plângând. O scrisoare ne-a informat că fratele meu cel mai mare a murit.”

Pacea, pe care ne-o dorim cu toții, nu vine de la sine. În schimb, așteaptă decizia noastră.”

Din cauza vremii reci, Papa Francisc nu a putut merge la procesiune, aşa că a urmărit totul din Casa Sfânta Marta, reşedinţa sa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă