Medicii ieșeni vorbesc despre suprasolicitare, după moartea a doi rezidenți
Tragedii în lanț la Spitalul de Urgențe Sfântul Spiridon din Iași. Doi tineri medici rezidenți și-au pierdut viața la două săptămâni unul de celălalt. Lucrau la Institutul de gastroenterologie. Moartea lor readuce în discuție volumul mare de muncă și epuizarea din sistemul medical. În unele unități sanitare sunt cazuri în care nici legislația nu este respectată.
Doi tineri rezidenți de 31, respectiv 28 de ani, ambii de la Institutul de gastroenterologie al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași au murit la două săptămâni unul de altul. Primul dintre ei, pe 28 martie. Avea mai multe probleme de sănătate, însă familia nu a dorit să le facă publice. Cel de-al doilea, care a murit pe 13 aprilie, avea potrivit medicilor legiști, leziuni la nivel pulmonar. Pentru că decesele au intervenit într-un interval atât de scurt s-a pus problema suprasolicitării și epuizării.
Dr. Theodor Panilimonesc, reprezentantul medicilor rezidenţi în Senatul UMF Iaşi: În spitale sunt multe particularități de la o unitate sanitară la altă, sunt spitale care aplică legislația, sunt spitale… Corespunzător, e o problema… suprasolicitare. După legislație e nevoie să aibă 24 de ore libere, sunt spitale unde avem discuții nu e ceva facultativ. Legislația nu permite unui spital să facă gărzi cu rezidenți, ci doar din anul 3 o singură linie de gardă, atunci medicii fac fără reglementare legală.
Șefa Institutlui de gastroenterologie spune că rezidentul care a murit în urmă cu două zile nu mai fusese de garda în ultimele 2 săptămâni.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Nu cunosc situația. Înțeleg că avea unele afecțiuni. Rămâne să vedem și cu colegiul medicilor, dacă există o relație, suprasolicitare și această evoluție nefericită.
Medicii cu experiență recunosc că activitatea în sistemul medical a devenit tot mai stresantă.
Conf. univ. dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului C.I. Parhon, Iaşi: Conceptul vechi și actual, programul unui medic cred că este pentru că el înseamnă aproximativ 30 de ore de activitate continuă, lucru care nu are cum să nu lase urme. Nu are cum să nu ducă la posibile accidente.
Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic-şef UPU SMURD Iaşi: Avem statistici, stres profesional, ne spun multe nu doar despre Iași, nu doar despre România, ci și în lume. Dacă cauzele sunt patologice nu se va putea stabili vreo legătură între cele două cazuri, colegii noștri.
Potrivit unor surse din spital, atât rezidentul care a murit acum două zile cât și alți colegi ai lui din secție au fost infectați în ultimele luni atât cu gripă, cât și cu COVID-19.