Medicii avertizează că stresul favorizează declanșarea bolilor autoimune. Peste 700 de mii de români suferă de hipotiroidism, cea mai frecventă afecțiune a tiroidei

25 mai 2023, 21:12

Gabriela muncea mult, dormea puţin, mânca haotic şi credea că de aceea nu-şi mai revine din oboseală nici măcar în concediu. Între timp, lua şi în greutate.

”Îmi schimbasem locul de muncă, eram extrem de stresată. Aveam copiii mici. Eram suprasolicitată. Am început să am și alte simptome. Tranzit intestinal încetinit, ceață mentală. Mă trezeam foarte greu dimineața”, a spus Gabriela Niculae, pacientă.

A trecut mult până la analizele care au arătat că avea anticorpi care atacau glanda tiroidă. Făcuse tiroidită autoimună Hashimoto. Acelaşi diagnostic l-a primit şi o altă pacientă. Ea a ajuns la complicaţii grave.

”Mă trezeam din somn cu senzaţia de sufocare, de amețeală. Am ajuns să fac gușă polinodulară, am ajuns la operație. Am așteptat foarte mult și am ajuns să fac cancer”, a spus Gabriela Șerbănescu, o altă pacientă.

”În fiecare zi vedem pacienţi tot mai speriați când află că au un nodul tiroidian sau o problemă endocrină. De multe ori se ajunge și la partea de chirurgie”, a spus dr. Alexandru Velicu, managerul Institutului Parhon, Bucureşti.

Specialiştii estimează că peste 700 de mii de români suferă de hipotiroidism, cea mai frecventă afecțiune a tiroidei. Dar cei mai mulți nu sunt diagnosticaţi, iar simptomele le dau peste cap viața. Primul pas ar fi să meargă la medicul de familie. Acesta le poate recomanda două analize de sânge decontate care pot depista tulburări hormonale.

”Câteodată nodulii tiroidieni nu se depistează decât în urma unei ecografii tiroidiene. E posibil ca o persoană care are simptome și are noduli tiroidieni să aibă analizele relativ ok”, a precizat Rozalina Lăpădatu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

Investigații de bază în unele cazuri, precum dozarea anticorpilor, se fac gratis în spital.

„Principala cauză a hipotiroidismului este cauza autoimună. Stresul este unul dintre elementele care exacerbează orice boala autoimună. Raportul de hipotiroidism femeie bărbat este de 8 la 1”, a spus dr. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog, şef clinică, Institutul Parhon.

Specialiştii atrag atenţia că disfuncţia tiroidei afectează tot organismul. Ei le cer şi ginecologicilor să le trimită la un control endocrinologic pe femeile cu infertilitate sau care pierd adesea sarcina. Dintre cele care alăptează, 5% fac tiroidită, care poate cauza depresie. Şi gravidele trebuie evaluate.

”Riscurile legate de prezența anticorpilor antitiroidieni: avort spontan, mortalitate perinatală, naștere prematură, detresă respiratorie, iar la copii, la o anumită vârstă, probleme de atenție și comportament”, a explicat conf. dr. Diana Păun, medic primar endocrinolog, Institutul Parhon, Bucureşti.

Un chestionar disponibil pe site-ul asociaţiei pacienţilor cu afecţiuni autoimune arată care sunt simptomele care impun vizita la medic pentru a evita complicaţiile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite