Maternitatea Bega din Timişoara își supendă activitatea. Începe mutatea unităţii sanitare în noua clădire

26 July 2024, 11:59

Maternitatea Bega din Timişoara își supendă de astăzi activitatea. Nu se vor mai face internări pentru că începe mutatea efectivă a unităţii sanitare în noua clădire, construită de la zero.

Situația va fi ca în perioada pandemiei, atunci cand unitatea Bega a fost maternitate Covid și toate nașterile și urgențele au fost direcționate către Maternitatea Odobescu, aflată în subordinea Spitalului Municipal din Timișoara.

Urmează o perioadă grea pentru cadrele medicale de la Maternitatea Odobescu, pentru că aceasta deservește tot vestul țării și chiar mai mult, mai ales în ceea ce privește copiii născuți prematur și cei care au nevoie de Terapie Intensivă.

Conducerea Maternității Odobescu a cerut suplimentare de cadre medicale, în contextul concediilor din luna august, și dacă se poate, chiar transferul acestora pe toată perioada lunii august.

Cu toate acestea, decizia Spitalului Județean din Timișoara era una necesară. De altfel, noua clădire a Maternității Bega trebuia să devină funcțională începând cu data de 1 iunie, dar au lipsit unele documente.

Este vorba despre cea mai modernă maternitate din țară în prezent. Noua clădire a Maternității Bega a fost construită de la zero, cu fonduri europene, dar și cu bani de la bugetul de stat și Consiliul Județean Timiș. Au fost investiți aproape 14 milioane de euro, atât în clădire, cât și în aparatură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite