Măsuri speciale în spitalele din Beijing, după ce a crescut numărul de infectări cu SARS-CoV-2

19 decembrie 2022, 23:35

China se pregătește pentru cel puțin trei valuri de infectări cu Covid, în următoarele luni, potrivit autorităților medicale de la Beijing.

Deși autoritățile au decis să relaxeze măsurile sanitare, oamenii preferă acum să stea acasă.

Un semn că situația este gravă este acela că serviciile funerare abia fac față solicitărilor.

Pe lângă probleme legate de infecția cu SARS-CoV -2, mai apar și numeroase cazuri de gripă sezonieră.

Numărul de clinici specializate a crescut de la 94 la 1.263, între care şi 303 de spitale, pentru a eficientiza accesul pacienţilor cu febră.

De asemenea, oficialitățile medicale au declanșat o campanie de vaccinare a persoanelor în vârstă. Cadrele medicale merg din ușă în ușă și se asigură că persoanele vulnerabile sunt protejate.

Oficial, rata de vaccinare anti covid este de peste 90 la sută, însă când vine vorba de doza booster pentru cei vârstnici, datele arată doar 57 la sută.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite