Marian Vanghelie, trimis în judecată într-un dosar cu prejudiciu de peste 120 de milioane de lei. Achiziții de 31 de ori mai scumpe
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost trimis în judecată, alături de alte 30 de persoane fizice și juridice, într-un dosar în care procurorii DNA susțin că Primăria Sectorului 5, S.C. Economat Sector 5 SRL și alte instituții publice din subordinea autorităților locale ar fi fost prejudiciate cu peste 120 de milioane de lei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, faptele ar fi fost comise în perioada 2018-2020, prin achiziții publice de bunuri la prețuri supraevaluate, derulate prin S.C. Economat Sector 5 SRL și prin mai multe societăți comerciale controlate de membrii unei presupuse grupări infracționale.
Marian Vanghelie, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, infracțiune care ar fi fost săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial pentru altul, potrivit DNA.
În același dosar a fost trimis în judecată și Marian Leonard Petre, fost director general al S.C. Economat Sector 5 SRL, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și alte infracțiuni conexe. Printre inculpați se mai află foști directori ai unor instituții și societăți aflate în subordinea Sectorului 5, administratori de firme și mai multe societăți comerciale.
Procurorii susțin că, la finalul anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre și un administrator de firmă ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior și alte persoane. Scopul ar fi fost obținerea unor foloase necuvenite prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 SRL, societate al cărei asociat unic era Consiliul Local Sector 5.
Potrivit anchetatorilor, foloasele necuvenite ar fi fost obținute prin achiziții de bunuri la prețuri supraevaluate și în condiții nelegale de la societăți controlate de membrii grupării.
Printre produsele vizate s-ar fi aflat bunuri alimentare și nealimentare, tarabe pentru piețe, nebulizatoare, obiecte de papetărie, produse de curățenie, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante.
DNA susține că grupul ar fi avut o structură ierarhică bine determinată, la vârful acesteia aflându-se Marian Vanghelie, urmat de Marian Leonard Petre și de administratorul unei firme implicate în circuitul comercial.
Anchetatorii afirmă că societăți controlate de membrii grupului ar fi cumpărat bunuri de la diverși furnizori și le-ar fi revândut la suprapreț către S.C. Economat Sector 5 SRL, direct sau prin circuite comerciale succesive, în care ar fi fost interpuse firme controlate de aceleași persoane.
Ulterior, S.C. Economat Sector 5 SRL ar fi comercializat produsele către mai multe entități aflate în subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului Local Sector 5, între care Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., Administrația Domeniului Public, Administrația Piețelor Sector 5, Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 și unități de învățământ din sector.
Potrivit DNA, prețurile produselor achiziționate prin contractele derulate de S.C. Economat Sector 5 SRL ar fi fost majorate artificial, în medie, de aproximativ nouă ori. În unele cazuri, anumite produse ar fi fost cumpărate la prețuri chiar și de 31 de ori mai mari decât cele practicate de furnizorul inițial.
Procurorii susțin că prejudiciul total produs Primăriei Sectorului 5, S.C. Economat Sector 5 SRL și altor instituții publice aflate în subordinea autorităților locale din Sectorul 5 se ridică la 120.479.520 de lei.
Anchetatorii mai arată că societățile administrate în fapt de Marian Vanghelie ar fi obținut foloase necuvenite de peste 57,5 milioane de lei, respectiv peste 41,8 milioane de lei. Alte societăți implicate în circuitul comercial ar fi obținut sume necuvenite cuprinse între aproximativ 400.000 de lei și 8,4 milioane de lei.
DNA a trimis dosarul la Tribunalul București și a propus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

