Marco Rubio, discurs istoric la Conferinţa de Securitate de la Munchen: Avem nevoie de o Europă puternică pentru a remodela ordinea globală
Discurs istoric al lui Marco Rubio, secretarul de stat american, la Conferința de Securitate de la Munchen. “Avem nevoie de o Europă puternică pentru a remodela ordinea globală. Şi de aliaţi care să se apere singuri”, le-a transmis Rubio liderilor europeni. Statele Unite nu vor distrugerea relației transatlantice, ci reconstruirea ei – după cum nu vor nici căderea sistemului Națiunilor Unite, ci reformarea organizaţiei. Secretarul de stat american a încercat să motiveze multe dintre atitudinile și acțiunile contestate ale administrației Trump: “Noi, americanii, putem părea prea direcți, dar asta pentru că ne pasă”, a mai spus Rubio.
Statele Unite, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, sunt pregătite să treacă la ”reinstaurarea” ordinii mondiale, a declarat sâmbătă dimineaţă secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, transmit AFP şi Reuters.
”Vrem ca Europa să fie puternică, credem că Europa poate supravieţui’‘, a spus Rubio în discursul său, adăugând că SUA ”vor fi mereu un copil al Europei”.
El a subliniat că SUA nu încearcă ”să divizeze, ci să revitalizeze” alianţa transatlantică. Potrivit secretarului de stat american, Washingtonul nu doreşte ca aliaţii lui să fie slabi, ci ca aceştia să se poată apăra singuri, astfel încât niciun adversar să nu pună la încercare SUA.
”Acţionând împreună cu Europa vom reinstaura o politică externă sănătoasă”, a promis Marco Rubio.
Pe de altă parte, demnitarul american a declarat că Washingtonul nu ştie dacă Rusia vrea cu adevărat să pună capăt războiului din Ucraina. El a dat asigurări că ţara sa va face totul pentru a contribui la încheierea conflictului izbucnit în urmă cu aproape patru ani.
”Nu ştim dacă dorinţa ruşilor de a pune capăt războiului este sinceră”, a recunoscut Rubio, în contextul în care săptămâna viitoare se va desfăşura la Geneva o nouă rundă de discuţii în acest dosar.
Într-un interviu acordat Bloomberg la Munchen, Marco Rubio a ţinut să precizeze că SUA nu încearcă să scape de responsabilitatea de a pune capăt conflictului din Ucraina, adăugând că Rusia pierde între 7.000 şi 8.000 de soldaţi în fiecare săptămână.
În discursul de la Conferinţa de Securitate de la Munchen, Rubio a denunţat ONU, care în opinia sa nu joacă ”niciun rol” pentru a soluţiona conflictele existente în lume.
”Naţiunile Unite încă au un potenţial enorm de a fi un instrument în serviciul binelui în lume. Dar nu putem ignora faptul că astăzi, în chestiunile cele mai urgente care se află în faţa noastră, Naţiunile Unite nu au răspunsuri şi nu au jucat practic niciun rol. Ele nu au putut soluţiona războiul din Gaza”, a spus secretarul de stat al SUA.
În urmă cu câteva săptămâni, preşedintele american Donald Trump a creat un ‘Consiliu pentru pace’ menit să ajute la soluţionarea conflictelor din lume.
Subiectele dezbătute la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care se va încheia duminică, includ schimbarea ordinii globale, criza din relaţiile transatlantice, războiul din Ucraina şi dosarul iranian.

