Marcel Ciolacu, în Ungaria: România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025. Viktor Orban: Vom conlucra ca de la 1 ianuarie România să devină membru Schengen terestru

22 noiembrie 2024, 07:16 (actualizat 22 noiembrie 2024, 20:26)

România intră în linie dreapta pe drumul către aderarea completă la spațiul Schengen, deci și cu frontierele terestre. Austria a deblocat dosarul ţării noastre, iar miniştrii de interne ai României, Bulgariei, Austriei și Ungariei, reuniţi la Budapesta, au anunţat că toate criteriile sunt îndeplinite. De altfel, premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea bilaterală cu omologul său ungar Victor Orban, a declarat că, după 13 ani, România va reuşi aderarea deplină la spaţiul Schengen începând cu 1 ianuarie anul viitor.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen.

Primul-ministru ungar Viktor Orban și premierul României Marcel Ciolacu au făcut declarații comune.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că România, Bulgaria, Ungaria şi Austria au convenit „să muncească necontenit” pentru ca de la 1 ianuarie 2025 România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.

Declarații ale lui Viktor Orban:

„Ungaria este preşedintele actual al Consiliului UE şi, când m-am întâlnit cu domnul premier, ultima dată, la Bucureşti, am convenit asupra faptului că preşedinţia ungară trebuie folosită pentru ca să urgentăm procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen. Atunci i-am şi promis domnului premier acest lucru. Întotdeauna am crezut că situaţia actuală este injustă faţă de România. Eu am văzut în anii anteriori toate eforturile pe care le-au făcut guvernele din România şi am mai văzut că, de o vreme încoace, România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru ca să devină ţară membră a Spaţiului Schengen”, a precizat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale, la finalul întrevederii avute, la Budapesta, cu premierul Marcel Ciolacu.

El a amintit că, la ultima discuţie avută la Bucureşti, a convenit cu premierul Ciolacu să fie depuse toate eforturile pentru ca „această injusteţe să fie remediată”.

„Am convenit că atât România cât şi Bulgaria au făcut paşi importanţi în acest sens. (…) Asta înseamnă că am convenit că toate cele patru ţări vor munci necontenit pentru ca, de la 1 ianuarie, România să devină membră a Spaţiului Schengen nu doar pe cale aeriană şi maritimă, dar şi terestră. Decizia în acest sens, decizie pentru care este nevoie de toţi miniştrii de interne ai Uniunii Europene, se va lua la Bruxelles în decembrie, unde preşedinţia ungară, în baza întâlnirii noastre de astăzi, va înaintea un memoriu care va fi validat de miniştrii de interne ai ţărilor membre UE”, a precizat Viktor Orban.

Premierul ungar a adăugat că „Budapesta va deveni vestită pentru faptul că şi ultima barieră a fost înlăturată şi că s-a deschis calea către deciziile formale” în acest domeniu.

„Şi, dacă toate merg conform planurilor noastre, atunci de la 1 ianuarie încolo, dacă mă duc la domnul premier (Marcel Ciolacu – n.r.) cu maşina, nu voi mai fi oprit la frontieră, ci voi putea conduce maşina de la Budapesta la Bucureşti fără să fie vreun control, ceea ce va fi foarte important în viaţa noastră a tuturor. Doresc să îl felicit pe domnul premier pentru munca fantastică pe care a făcut-o în acest sens”, a subliniat premierul ungar.

În cadrul întrevederii avute la Budapesta, cei doi prim-miniştri au discutat şi despre relaţia bilaterală, fiind subliniate relaţiile economice foarte bune între România şi Ungaria.

„Am vorbit şi despre relaţiile economice dintre cele două ţări, relaţii economice care sunt de asemenea fantastice, fluxul creşte, comerţul creşte şi am convenit cu domnul premier că noi considerăm importante şi investiţiile în ţările noastre. Vom sprijini în continuare ca din România să vină produse pe piaţa ungară şi din Ungaria să se îndrepte produse către piaţa românească. Am convingerea că aderarea la Schengen va fi foarte importantă pentru populaţia din zona transfrontalieră, pentru că am trăit momente nedemne foarte multă vreme, că oamenii (…) ca să se întâlnească trebuiau să facă kilometri. Nu este doar injust, dar este şi nedemn. În sfârşit, comunităţile, oamenii din zona transfrontalieră îşi vor putea trăi viaţa aşa cum trebuie. Odată cu aderarea Schengen se vor deschide şi drumurile care fuseseră deschise până acum doar la sfârşit de săptămână. Aş vrea să mulţumesc şi UDMR pentru munca de consolidare a acestor relaţii economice şi politice şi doresc să felicit UDMR pentru munca depusă în vederea aderării României la Schengen”, a transmis premierul ungar.

Declarații ale primului ministru Marcel Ciolacu:

Acum, România și Ungaria colaborează atât pe dosare bilaterale, cât și pe dosarele din UE.

Îi mulțumesc în mod deosebit premierului Viktor Orban pentru munca constantă legată de aderarea României la Schengen.

„Felicit Preşedinţia ungară a Consiliului Uniunii Europene pentru munca desfăşurată în această perioadă, dar mai ales pentru faptul că a ţinut, în permanenţă, în atenţie subiectul Schengen. Românii au simţit, deja, beneficiile intrării parţiale în Spaţiul Schengen, având în vedere că este ceva foarte palpabil, însă creşterea economică românească şi ungurească va fi dinamizată odată cu aderarea completă, inclusiv pe cale terestră. Preluarea de către România a protecţiei graniţelor parţiale ale Uniunii Europene va avea un impact pozitiv şi asupra Ungariei”, a subliniat Ciolacu.

Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv împreună cu premierul Orban, a dat roade și reușim să ne bifăm astăzi obiectivele. Am avut acum câteva zile o discuție telefonică cu Cancelarul Austriei, domnul Nehammer, în care i-am transmis că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru protecția frontierilor externe ale Uniunii Europene. Am ajuns la un acord și la nivelul miniștrilor de interne, astăzi, din cele patru state implicate, care sunt prezenți la Budapesta și doresc să mulțumesc pe această cale tuturor echipelor implicate în negociere. După 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025. Și vă mărturisesc, domnule prim-ministru Orban, dincolo de orice fel de context electoral care este în țara mea, acesta este cel mai puternic mesaj pentru români. Că noi, ca lideri politici, avem tăria de a ne apăra interesele și de a face ceea ce trebuie, atât pe plan european, cât și pe plan național, pentru a ne îndeplini obiectivele naționale.”, a declarat premierul român.

Pe de altă parte, am discutat cu premierul Orban despre situația din Ucraina. Contextul din teren rămâne foarte dificil. Dincolo de război care continuă să răpească vieți, cu toții vedem atacul asupra
infrastructurilor energetice ale ucrainenilor. Important, însă, este să vorbim o singură voce și să transmitem un mesaj comun că trebuie o implicare din partea noastră în conflictul din Ucraina
, a adăugat Marcel Ciolacu.

În ce privește noua realitate strategică, am avut o convorbire cu președintele Trump. E important ca de anul viitor să lucrăm pragmatic pentru un sentiment în societate bazat pe faptul că liderii sunt concentrați pe soluții, a precizat prim-ministrul Ciolacu.

CITEȘTE ȘI: România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Ursula von der Leyen: Salut rezultatul pozitiv al discuţiilor informale de astăzi

În cadrul vizitei, premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere tete-a-tete cu omologul său ungar, Viktor Orban.

În paralel, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut întâlniri cu miniştrii de interne ai Ungariei, Austriei şi Bulgariei, precum şi cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne al Uniunii Europene.

Vizita la Budapesta a delegaţiei conduse de prim-ministrul Marcel Ciolacu are loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, având un rol decisiv în sprijinirea agendei europene de extindere a Spaţiului Schengen.

„Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline a României în Schengen. În acest sens, mă voi întâlni cu omologul meu ungar şi cu oficiali din Ungaria, ţara ce deţine Preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE, pentru a avansa în acest proces important pentru ţara noastră. După finalizarea primei etape a aderării României la Schengen în martie 2024, prioritatea noastră este să definitivăm acest demers prin ridicarea controalelor şi la frontierele terestre până la sfârşitul acestui an. Continuăm să contăm pe sprijinul activ al Ungariei pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Executivului.

CITEȘTE ȘI: EFE: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Din delegaţia română fac parte vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, miniştrii Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi al Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, consilierul onorific al prim-ministrului şi vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

CITEȘTE ȘI: Întâlnire între România, Austria şi Bulgaria pe tema aderării României la Schengen terestru

Joi seara, premierul Marcel Ciolacu a arătat că la Budapesta va avea loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen, ”obiectiv esenţial al tuturor românilor”.

”Am ajuns la Budapesta, unde are loc mâine (n.r – vineri) o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la spaţiul Schengen, obiectiv esenţial al tuturor românilor! Chiar zilele trecute am fost la Bruxelles, la o întâlnire de lucru cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la care au participat şi cei doi vicepreşedinţi români ai PE, Victor Negrescu şi Nicu Ştefănuţă. Am discutat despre perspectivele aderării terestre a României la Schengen şi m-am bucurat de susţinerea celor doi şi a preşedintei Parlamentului European pentru acest demers, care nu este al vreunui partid anume, ci este al României! Prioritatea tuturor este aderarea deplină a României la Schengen, indiferent de culoarea politică”, a scris el pe Facebook. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite