Manifestație în București față de invadarea Ucrainei de către Rusia. Protestatarii au mers la ambasadele celor două țări

23 February 2025, 14:48 (actualizat 23 February 2025, 19:33)

De trei ani încoace, ucrainenii se roagă pentru pace și pentru întoarcerea, cu bine, acasă a celor plecați pe front. Membrii comunității din România sunt clipă de clipă cu gândul la cei rămași în țara natală. Astăzi au comemorat împreună 3 ani de la invazia barbară care i-a trimis în pribegie și au protestat în fata Ambasadei Rusiei de la București.

Aproximativ 200 de oameni au venit în fața Ambasadei Ucrainei să comemoreze 3 ani de la izbucnirea războiului. Cei mai mulți spun că își doresc o pace justă pentru țara lor.

Am venit azi că de obicei la protest în primul rând pentru a le mulţumi tuturor românilor că ne sprijină pentru că încă avem pentru a supravieţui, dar şi pentru a reaminti că acest război merge înainte, încă nu s-a încheiat.” ”Războiul trebuie să se încheie, iar ucrainenii trebuie să fie liberi. Soldaţii ruşi trebuie să plece de pe teritoriul ucrainean şi mi-ar plăcea să mă întorc acasă.” ”Eu sunt Ucraina, regiunea Harkov, acum ne aflăm în România. Am ieşit la protest pentru a susţine stoparea războiului. Acesta nu poate dura la infinit.”, au spus protestatarii.

Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România: Ceea ce vrem e o pace care să fie justă şi dreaptă şi care să dureze. O pace care să respecte independenţa Ucrainei, suveranitatea ucraineană şi integritatea teritorială, o pace durabilă ceea ce înseamnă că e necesar ca Ucraina să aibă garanţii de securitate.

Oamenii au plecat în marș la Ambasada Rusiei unde au scandat mesaje împotriva lui Putin.

Proteste similare au fost la Constanța, dar și în alte mari orașe.

CITEȘTE ȘI: Rugă la Biserica ucraineană din București. Preot: Am credincioși din orașele care astăzi nu mai există și în mintea lor s-au stabilit definitiv deja în România

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite