Maia Sandu: Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă. Mai avem o bătălie de dat
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, care, în urma scrutinului de duminică, a acces în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a transmis, luni, mulțumiri electoratului care a ieșit la vot și făcut referiri la necesitatea combaterii corupției. Maia Sandu a subliniat importanța mobilizării la vot și a amintit că ”mai avem o bătălie de dat”.
”Noi am luptat corect și am căștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a spus Maia Sandu.
Lidera de la Chişinău a mai declarat că staff-ul său de campanie va contacta echipa lui Stoianoglo pentru a stabili detaliile unei dezbateri care ar urma să aibă loc în această săptămână.
Declarații Maia Sandu:
Poporul Republicii Moldova și-a exprimat voința, iar majoritatea poporului a susținut calea europeană. Vă mulțumesc tuturor celor care ați ieșit la vot.
Determinant a fost fiecare vot. Și din țară, și din toate colțurile lumii, toate voturile au fost la fel de importante. Ieri și azi s-a demonstrat că, sintagma, fiecare vot contează, nu sunt vorbe goale.
Le sunt recunoscătoare tuturor cetățenilor care au mers la vot și au spus liber ce-și doresc pentru Moldova. Peste 1.560.000 de oameni au mers la secțiile de votare. Diaspora a arătat că rămâne conectată la țară, indiferent la câte mii de kilometri distanță și-a făcut noua casă.
Peste 240.000 de concetățeni au votat în afara țării și nu au lăsat soarta tuturor pe mâna celor care o vând.
Datorită vouă, Moldova din nou și-a salvat democrația și cursul spre progres. Suntem un tot întreg, suntem o familie. Datorită vouă, dragi moldoveni, am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea de care atârnă soarta țării noastre.
Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă.
Pe de altă parte, ce s-a întâmplat ieri, dar și în ultimii doi ani, este un atentat asupra democrației și libertății poporului nostru. Un atentat asupra aspirației poporului nostru de a fi parte a familiei europene a păcii.
Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată, speriată, își doresc ca moldovenii să se îndoiască de puterea și unitatea lor. Bandiții, care vor cu orice preț să revină la putere, au vrut să folosească democrația ca pe o slăbiciune. Dar moldovenii s-au unit și au rămas drepti.
Ținta lor de a cumpăra 300 de mii de voturi, a 150 de mii de oameni plătiți pentru vot, arată că trebuie să privim cu atenție unde s-a greșit și să învățăm din acest atac mizerabil asupra suveranității noastre.
Din păcate, sistemul de justiție nu a reușit să facă suficient pentru a combate furtul și coruperea voturilor. Și aici va trebui să tragem linia, să corectăm unde am greșit și să învățăm lecția.
Am înțeles mesajul dumneavoastră, știm că trebuie să facem mai mult pentru a combate corupția.
Acum însă, unicul mod în care ne putem apăra democrația este votul. Acesta este apelul meu către toți cetățenii. Doar prin vot putem preveni un dezastru. Vă sunt recunoscătoare tuturor pentru că ieri v-ați spus cuvântul și ne-ați arătat calea pe care o vreți pentru Moldova.
Pentru ca toate aceste eforturi să nu fie zadarnice, pentru a nu pierde ce avem, avem datoria să asigurăm o mobilizare generală la vot. Mai avem o bătălie de dat.
Mă adresez tuturor celor care au votat ”da” la referendum că acest vot să conteze, că trebuie să învingem în fața acestui atac masiv la adresa cursului nostru european.
Mă adresez cetățenilor care au votat pentru Octavian Țîcu, Andrei Năstase, Tudor Ulianovschi, Ion Chicu. Respect votul dumneavoastră și vă mulțumesc că l-ați exprimat. Aceasta înseamnă democrația. Și avem împreună același obiectiv. Cu toții trăim în Moldova și avem responsabilitatea să păstrăm ce avem.
Viziunea noastră europeană trebuie să devină un scut împotriva agresiunii. Diferențele dintre politicieni să le lăsăm pentru după alegeri.
Să ne rezolvăm nemulțumirile și reproșurile când știm că democrația și cursul european nu mai sunt în pericol.
Mă adresez celor care l-ați votat pe Renato Usatîi. Știu că avem diferențe de opinii, dar totodată știu că și voi, ca și mine, nu vreți revenirea bandiților la putere. Bandiți care vin pentru a pune mâna pe tot, aș face propriul regat în țara noastră și a se răzbuna pe oricine le stă în cale.
Puterea este în adevăr, în mod evident. Și adevărul este că și eu, și voi, vrem să fim liberi în țara noastră, să vorbim, să circulăm, să fim respectați, să nu ne calce nimeni în picioare. Iar ce au încercat ei să facă, este anume să calce în picioare dorința noastră de a trăi bine aici acasă.
Am un mesaj și către cetățenii care încă nu sunt convinși de viitorul nostru european. Vom discuta preocupările voastre, dar eu sunt convinsă că apropierea de UE aduce beneficii pentru absolut toți cetățenii Republicii Moldova. Și unele dintre aceste beneficii deja le simțim.
Indiferent de opțiunea de vot, toți cetățenii își doresc să trăiască în pace, bună înțelegere, într-o societate prosperă și eu vă promit că voi continua să muncesc pentru aceasta.
În Moldova e democrație și voi ați putut să vă spuneți părerea. Haideți să protejem acest lucru și să nu ajungem un stat în care pentru păreri poți fi arestat. Un lucru este important.
Cu toții, și cei optimiști, și cei dezamăgiți, și cei mai tineri, și cei vârsnici, și cei deciști deja, și cei indeciși, ne dorim să trăim în libertate și pace și despre asta este Uniunea Europeană.
Dragi cetățeni, cei care m-ați susținut, cei care au susținut Calea Europeană, vă sunt recunoscătoare. Și vă rog să mă ajutați în următoarele două săptămâni să vorbim cu cei de alături, să-i explicăm, să mergem în sate și orașe, să sunăm la rude, să spunem clar lucrurilor pe nume.
Vă rog să investim câteva zile din viața noastră pentru a mobiliza la vot cât mai mulți cetățeni, să prevenim împreună un dezastru și Moldova să iasă învingătoare.
Mă adresez și contra candidatului meu, respect votul celor care și-au oferit încrederea în dumneavoastră. În această săptămână trebuie să avem o dezbatere serioasă despre cum vedem viitorul Moldovei și încotro vrem să mergem. Să ne audă cetățenii și să decidă.
Echipa mea va lua legătura cu echipa dumneavoastră pentru a discuta modul în care vom organiza această dezbatere.
Dragi moldoveni, știu că ne-am dorit un rezultat și mai ferm la referendum și el ar fi fost mult mai mare dacă interferența murdară nu ar fi încercat să blocheze drumul nostru. Dar dumneavoastră ați reușit! Moldova a câștigat o luptă nedreaptă printr-un vot corect și majoritar doar pentru că voi ați știut să o apărați.
Mai avem o bătălie de dat și vom reuși doar cu implicarea fiecăruia dintre voi. Ei vor să închidem ochii și să ne speriem de ei.
Noi îi vom privi direct în față și vom vota cu mintea conștientă de pericol și vom conduce țara spre pace și bunăstare. Ieșim cu toții la vot. Fiecare dintre noi poate ajuta astăzi Moldova.