Vineri 4 iulie 2025 | București 34˚C / Senin

Mai puține cireșe și căpșuni pe piață. Vremea rea a întârziat și a înjumătățit recolta

3 iunie 2023, 20:27

Pe vremea asta, în anii trecuţi, tarabele erau pline de cireşe şi căpşuni. Anul acesta însă, vremea le-a jucat feste producătorilor şi le-a înjumătăţit recoltele unora.

Într-o piaţă din sectorul 4 numărai pe degete tarabele unde găseai dimineaţă fructe de sezon.

Vasile le-a adus tocmai din Vrancea.

Vasile Soare, producător: A fost un pic mai mică, din cauză că a fost şi secetă. Faţă de anul trecut, timpul a fost mai defavorabil. A afectat mult cultura.

Şi la un târg destinat trufandalelor primăverii organizat în Capitală, a venit doar un producător. Vizitatorii s-au așezat la coadă la mici.

Pofticioşii plătesc pentru un kilogram de cireșe 25 de lei şi pentru un kilogram de căpșuni 15 lei.

Mihai Bîlcu, organizator de târg: Motivul principal este că producţia este foarte mică. (…) Producătorii încet, încet încep să dispară.

Anul acesta, sezonul cireşelor se va prelungi cel mai probabil până la mijlocul lunii iulie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă