Mai multe rezervări pentru vacanța de vară. Tunisia şi Egiptul sunt pe lista preferinţelor

12 mai 2024, 20:13 (actualizat 12 mai 2024, 20:14)

Românii se pregătesc pentru vacanţa de vară, iar rezervările s-au înmulțit considerabil faţă de anul trecut, susţin operatorii din turism. Între timp şi preţurile au crescut simţitor, chiar şi cu 15%. Dar tarifele majorate nu-i ţin pe loc pe cei hotărâţi să relaxeze în concedii în afara ţării, unde speră la servicii mai bune. Pe lângă destinaţiile tradiţionale, precum Bulgaria şi Grecia, Tunisia şi Egiptul sunt din nou pe lista preferinţelor.

Nordul Africii redevine o destinaţie preferată de românii care îşi fac planuri pentru vacanţa de vară. Cererile pentru Tunisia și Egipt sunt cu 35% mai mari decât anul trecut, spun touroperatorii. Românii rămân însă interesaţi şi de ţările alese în mod tradiţional pentru sejururi estivale, precum Bulgaria, Grecia și Turcia.

MARIUS BERCA, manager agentie de turism: Turiștii optează pentru Grecia, Turcia, Spania, ordinea este aleatorie, dar Tunisia credem că va fi destinatia vedetă a acestei veri pentru că observăm rezervările care se fac. Pachetele pentru Tunisia pleacă de la 650 de euro de persoană. În Egipt pachetele pleacă de la 825 de euro pentru două persoane.

O vacanţă în Grecia costă de la 330 de euro în sus. Un astfel de pachet include cazarea timp de 7 nopți, la un hotel de trei stele, și micul dejun. Cei care optează pentru Turcia trebuie să plătească minimum 400 de euro de persoană pentru o săptămână petrecută într-un hotel de 4 stele, în regim all-inclusiv.

Reprezentanții agențiilor de turism spun că și pentru litoralul românesc sunt mai multe cereri decât anul trecut, deși tarifele au crescut.

PRIN SKYPE: TRAIAN BĂDULESCU, purtător de cuvânt ANAT: Tarifele au crescut cu 10-20 % față de anul trecut. O familie va plăti pentru 5 – 6 nopți de cazare, de la 1.200, 1.500 lei, la un hotel de 3 stele cu mic dejun, până la la 2.500 euro, la 5 stele, all-inclusiv.

Românii sunt interesați și de vacanțe în extrasezon, prin programul „Litoralul pentru toți” , dar și de vizitarea Deltei Dunării.

Prin telefon, CIPRIAN ENEA, consultant în turism: Un pachet Delta pentru toți, all-inclusiv pornește de la 999 de lei de persoană, 4 zile, cu pachetul de mese tip bufet.

Pentru a obține reduceri de până la 40% o parte dintre români și-au rezervat vacanțele încă de la începutul anului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite