Mai multe persoane, cazate ilegal în căminul unui liceu din Timișoara. În incintă funcționa chiar și un cabinet de masaj
Continuă scandalul la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara, după ce viceprimarul împreună cu câțiva polițiști locali au descoperit, în urma unui control, persoane străine care erau cazate în internat de ani buni, iar acest lucru este ilegal.
În incintă funcționa chiar și un cabinet de masaj. Directoarea unității de învățământ a anunțat că își va da demisia, iar Inspectoratul Școlar Timiș a demarat de urgență o verificare internă.
În timpul discuțiilor avute ieri cu elevii liceului care protestează vizavi de decizia primăriei de a-i muta în altă parte, viceprimarul Timișoarei spune că a aflat că în internatul școlii ar locui unele persoane străine. Așa a decis să meargă azi-noapte în control.
Autoritățile locale spun că au mai descoperit un apartament în atelierele liceului în care locuiește o familie. Conducerea școlii nu neagă spațiile închiriate.
Directoarea liceului a declarat că s-a făcut acest lucru pentru a mai acoperi din cheltuieli și a anunțat că își va da demisia pentru că nu vrea că elevii să fie afectați de un scandal prelungit.
Elevii și profesorii speră însă să nu fie mutați din clădire, motiv pentru care liceenii au ieșit și azi să protesteze în fața școlii, în pauze.
În cazul situației de față, reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș s-au autosesizat și au demarat de urgență o anchetă internă. Potrivit legii, spațiile internatelor școlare sunt destinate exclusiv elevilor, în condiții care să asigure un mediu sigur. Prezența unor persoane străine în aceste spații este strict interzisă.