MAI: 65 de dosare penale pentru posibile infracţiuni la procesul de votare. Sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot

9 iunie 2024, 08:58 (actualizat 9 iunie 2024, 19:30)

Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracţiuni în legătură cu procesul de votare care se desfăşoară duminică în întreaga ţară, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

În întreaga țară au fost semnalate 312 incidente în legătură cu proceusl electoral. Dintre acestea, 114 nu s-au confirmat, iar alte 56 sunt în curs de verificare„, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

De asemenea, au fost aplicate 87 sancţiuni contravenţionale – 45 avertismente şi 42 de amenzi, în valoare de peste 47.000 de lei.

S-au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracțiuni.

Poliţia a primit, în ultimele 24 de ore, 665 de sesizări de incidente electorale, 14% fiind în curs de verificare, însă nu au fost cazuri de incidente care să vizeze securitatea sediilor secţiilor de votare, a declarat duminică dimineaţa purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

„Pe parcursul nopţii, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secţiilor de votare, iar în această dimineaţă efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecţie le-au predat preşedinţilor birourilor electorale”, a spus Dajbog. Au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100.000 lei, şi 242 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea a 107 posibile infracţiuni.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Responsabilitatea preşedintelui secţiei de vot se întinde şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 de metri.

Aproximativ 42.800 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri sunt mobilizaţi la nivelul întregii ţări pentru protecţia secţiilor de vot şi pentru menţinerea siguranţei publice atât în proximitatea secţiilor de votare, cât şi pe raza localităţilor„, a arătat sursa citată.

Echipe formate din angajaţi MAI au misiunea de a efectua cercetări de urgenţă în cazul sesizărilor privind nerespectarea legii în context electoral.

Peste 1.600 de poliţişti desfăşoară activităţi în trafic şi verificări inclusiv ale modului în care se efectuează transportul de persoane. La această acţiune se va asigura sprijin aerian cu ajutorul aeronavelor IGAv.

Conducerea MAI le-a cerut efectivelor imparţialitate şi respectarea cu stricteţe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de duminică, maximă atenţie fiind acordată verificărilor privind comiterea unor contravenţii sau infracţiuni electorale, indiferent de persoanele implicate. 

Rezultate EXIT POLL – Alegeri europarlamentare 2024. Românii i-au ales pe cei 33 de reprezentanți în PE

Românii își aleg reprezentanții în Parlamentul European. Alegeri europarlamentare au loc în toate state membre ale Uniunii Europene în acest sfârșit de săptămână. Parlamentul European este format din 720 de europarlamentari, reprezentanți ai celor 450 de milioane de cetățeni UE. Romania va avea 33 de reprezentanți în Parlamentul European.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite