MAE: 38 de români, muncitori sezonieri, au fost depistați cu COVID-19 în Germania. Unul a murit

18 iunie 2020, 11:55

Continuă să se înregistreze noi cazuri de infectări în rândul muncitorilor sezonieri români din Germania.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că 38 de cetățeni români din Magdeburg au fost testați pozitiv cu SARS-COV-2. Unul dintre ei a murit din cauza complicațiilor. Un al doilea este internat și primește tratament specific. 36 de români prezintă simptome ușoare.

Potrivit MAE, familia persoanei decedate a fost notificată de către autorităţile germane și se află deja pe teritoriul Republicii Federale Germania. Ambasada României la Berlin nu a primit solicitări de asistență consulară. De la declanșarea pandemiei, 840 de români care lucrează în Germania s-au infectat. 8 dintre ei și-au pierdut viața.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite