Lugano, potenţiala adversară a echipei CFR Cluj în turul al doilea preliminar al Europa League

Echipa CFR Cluj și-a aflat și ea posibila adversară din turul al II-lea preliminar din Europa League, în eventualitatea probabilă că se va califica.
CFR Cluj, în cazul în care va trece de echipa maghiară Paksi FC, va juca împotriva formaţiei elveţiene FC Lugano, în turul al doilea preliminar al competiţiei de fotbal Europa League, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Nyon.
CFR Cluj ar juca primul meci pe 24 iulie, la Lugano, contra echipei clasate pe locul al patrulea în ediţia trecută a super ligii elveţiene, iar manşa secundă în Gruia, pe 31 iulie.
În primul tur preliminar, CFR va întâlni echipa maghiară Paksi FC, urmând să joace prima manşă în deplasare, pe 10 iulie, iar revanşa la Cluj-Napoca, pe 17 iulie.
Legia Varşovia, echipa antrenată de Edward Iordănescu, va juca în turul al doilea preliminar al competiţiei cu Banik Ostrava, dacă va trece de FC Aktobe.
Programul meciurilor din turul al doilea preliminar al Europa League:
FC Lugano (Elveţia) – Paksi FC (Ungaria)/CFR 1907 Cluj (România)
Sabah FC (Azerbaidjan)/NK Celje (Slovenia) – AEK Larnaca FC (Cipru)/FK Partizan Belgrad (Serbia)
PFC Levski Sofia (Bulgaria)/Hapoel Beer-Sheva FC (Israel) – SC Braga (Portugalia)
FC Banik Ostrava (Cehia) – Legia Varşovia (Polonia)/FC Aktobe (Kazahstan)
RSC Anderlecht Bruxelles (Belgia) – FC Spartak Trnava (Slovacia)/BK Haecken (Suedia)
FC Sheriff Tiraspol (Moldova)/FC Prishtina (Kosovo) – FC Utrecht (Olanda)
FC Midtjylland (Danemarca) – Hibernian Edinburgh (Scoţia)
Beşiktaş JK Istanbul (Turcia) – FC Şahtior Doneţk (Ucraina)/Ilves Tampere (Finlanda)
Și FCSB și-a aflat posibila adversară din turul preliminar următor, în Champions League.
Dacă va trece de echipa din Andorra, Inter Club d’Escaldes, FCSB va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor contra învingătoarei dintre formaţia galeză The New Saints FC şi echipa nord-macedoneană KF Shkendija, potrivit tragerii la sorţi efectuate, miercuri, la Nyon.