Ludovic Orban pleacă din funcția de consilier prezidențial, prin acord amiabil

Ludovic Orban/ Profimedia Images
18 November 2025, 11:42 (actualizat 18 November 2025, 17:37)

Președintele Nicușor Dan și consilierul prezidențial Ludovic Orban au încheiat astăzi colaborarea, într-o decizie comună și amiabilă, șeful statului exprimându-și aprecierea pentru activitatea acestuia și urându-i succes în proiectele viitoare.

Din octombrie 2025, Ludovic Orban exercită funcția de Consilier Prezidențial pentru Politică Internă în cadrul Administrației Prezidențiale.

Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, că președintele nu este implicat în campania pentru Primăria Capitalei și că cei de la USR îi folosesc imaginea, iar acesta ar putea fi, potrivit unor surse, motivul încetări colaborării.
 
”A fost întrebat la conferința de presă din această săptămână şi a explicat punctul său de vedere. A fost prezent la evenimentul de lansare (a candidatului USR, n.r.). Asta nu înseamnă că e implicat în campanie. Sigur că cei de la USR îi folosesc imaginea președintelui. Până la urmă, or să ajungă să-i enerveze pe simpatizanții lui Nicușor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui
“, a declarat Ludovic Orban, potrivit Antena 3 CNN.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite