Ludovic Orban a anunțat lista miniștrilor. Cabinetul are 16 miniştri şi un vicepremier fără portofoliu. Cum arată programul de guvernare

24 octombrie 2019, 10:30

ACTUALIZARE Premierul desemnat la Parlament lista cu membrii cabinetului şi programul de guvernare. Orban a venit la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor însoţit de miniştrii propuşi.

Ultimii titulari au fost stabiliți după o discuție pe care Ludovic Orban a avut-o în cursul dimineții cu președintele Iohannis.

Ludovic Orban propune ca Transporturile și Comunicaţiile să fie reunite într-un singur minister, condus de deputatul PNL Lucian Bode, fost ministru al Economiei în guvernul Ungureanu.

Ministrul Sănătăţii este propus medicul chirurg Victor Costache, de la Sibiu. Actualul șef al Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, ar urma să ajungă în fruntea Ministerului Apărării. La Ministerul de Externe ar putea reveni Bogdan Aurescu, în prezent consilier prezidențial.

Ministerul Educației ar urma să înglobeze și Cercetarea și să fie condus de o profesoară de română, Monica Anisie. Ar putea reveni în guvern, dar de această dată în fruntea Ministerului Muncii, Violeta Alexandru, șefa PNL București.

Cătălin Predoiu ar putea obține un nou mandat de ministru al Justiției. Senatorul Florin Cîţu este propus ministru de Finanțe. Deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan, ar putea conduce Ministerul Dezvoltării, iar Raluca Turcan ar putea prelua funcția de vicepremier, fără portofoliu.

Ministru de Interne urmează să fie senatorul PNL Marcel Vela. Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, este propus ministru al Culturii. Apele, Pădurile și Mediul vor alcătui un singur minister, condus, de deputatul liberal Costel Alexe.

Medicul veterinar Adrian Oros, deputat PNL ar urma să fie noul ministru al Agriculturii. Pentru Fondurile Europene a fost preferat un independent, Ioan Boloș, șeful Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Ministerul Economiei va fi comasat cu Energia și Turismul și va fi condus de Virgil Popescu, deputat PNL. De Sport și Tineret ar urma să se ocupe deputatul PNL, Ionuț Stroe. Iar Gabriel Andronache, membru în comisia juridică a Camerei Deputaților, ar putea fi noul secretar general al guvernului.

Șeful Cancelariei Prim- ministrului ar urma să fie actualul purtător de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

Luni conducerea Parlamentului va stabili când se va da votul de învestitură. Momentan, lui Ludovic Orban îi lipsesc în jur de 12 voturi pentru ca guvernul să treacă de Parlament.

ACTUALIZARE. Lista miniștrilor propuși de Ludovic Orban a fost validată cu unanimitate de voturi în ședința Biroului Politic Național al PNL.

ACTUALIZARE Ludovic Orban a anunțat lista miniștrilor care vor face parte din Guvern:

Vicepremier Raluca Turcan

1. Educație – Monica Anisie

2. Economie + Energie – Virgil Popescu

3. Externe – Bogdan Aurescu

4. Apărare – Nicolae Ciucă

5. Muncă – Violeta Alexandru

6. Dezvoltare – Ionuț Ştefan

7. Mediu – Costel Alexe

8. Transporturilor si Infrastructură – Lucian Bode

9. Finanțe – Florin Cîțu

10. Justiție – Cătălin Predoiu

11. Agricultură – Adrian Oros

12. Sănătate – Victor Costache

13. Interne – Marcel Vela

14. Fonduri europene –Marcel Boloș

15. Cultură – Bogdan Gheorghiu

16. Ministerul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe

ACTUALIZARE. Programul de guvernare

Liderii liberali au participat la ședința Biroului Politic Național (BPN), unde au discutat structura noului Guvern. Aceștia au validat lista miniștrilor și programul Guvernului Orban.

Potrivit calendarului propus de Ludovic Orban, pe 29 octombrie urmează să fie audierea miniștrilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, apoi pe 30 octombrie votul de încredere într-o ședință de Plen comun.

„Luni, 28 octombrie-convocarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului

Marți, 29 octombrie-programarea audierilor miniștrilor desemnați în ședințele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru

Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10:00-convocarea ședinței comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului”, prevede calendarul propus de Ludovic Orban, pentru învestirea Guvernului său.

Cum arată programul de guvernare al PNL: Desecretizarea dosarului 10 august și abrogarea recursului

Potrivit documentului, PNL are prevăzut în programul de guvernare câteva măsuri urgente, printre care desecretizarea documentelor din MAI privind dosarul 10 august, OUG pe restructurarea Guvernului și abrogarea recursului compensatoriu.

„Programul de guvernare al Partidului Național Liberal pentru anul 2020 are ca obiectiv general pregătirea reformelor necesare pentru intrarea României într-o nouă etapă, a modernizării în spirit european a instituțiilor și serviciilor publice. Principalele direcții de acțiune vor fi profesionalizarea administrației publice, întărirea statului de drept și a democrației, combaterea corupției, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menținerea orientării euroatlantice în politica externă. Unul dintre obiectivele esențiale este reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice. Un audit al instituțiilor publice este obligatoriu, ca o premisă a modernizării administrației publice și a punerii funcționarilor publici în slujba cetățenilor. Transparenţa, integritatea, echitatea, profesionalismul și eficienţa sunt valorile pe care va fi reașezată administrația publică. Sistemul bugetar nu va mai fi rezervat incompetenţilor și pilelor, așa cum s-a întâmplat în guvernarea PSD”, se arată în programul de guvernare al PNL.

Liberalii propun câteva măsuri urgente, printre care abrogarea recursului compensatoriu și desecretizarea documentelor din MAI privind mitingul din 10 august.

„• Adoptarea Ordonanței de Urgență privind restructurarea Guvernului.
• Asigurarea condițiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie și 24 noiembrie.
• Nominalizarea candidatului pentru funcția de Comisar european din partea României.
• Rectificarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.
• Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
• Organizarea examenului de rezidențiat pentru absolvenții făcultăților de medicină.
• Pregătirea stocurilor de energie și a infrastructurii de transport pentru perioada de iarnă.
• Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu și consolidarea serviciului de probațiune pentru monitorizarea condamnaților eliberați condiționat.
• Inițierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor.
• Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraților de la 1 ianuarie 2020.
• Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.
• Adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene și pentru soluționarea situațiilor care fac obiectul procedurilor de infringement”, potrivit măsurilor urgente enunțate în programul de guvernare al PNL.

Totodată, PNL propune ca obiective specifice întărirea democrației, a statului de drept și siguranță publică.

Alte obiective:

„Obiective care întăresc democrația, statul de drept, ordinea și siguranța publică
• Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în noiembrie 2019, a alegerilor locale și a alegerilor parlamentare din 2020;

• Revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei pentru a elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, printr-o consultare publică a instituțiilor din domeniu, a asociațiilor de profil și a societății civile.

• Revizuirea legislației privind regimul eliberărilor condiționate (recursul compensatoriu) și întărirea capacității instituțiilor de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

Obiective care țintesc eficientizarea activității Guvernului și a administrației publice 
• Restructurarea Guvernului prin reducerea numărului de ministere la 16 și regruparea activităților guvernamentale, desfășurate de agenții guvernamentale sau de alte autorități ale administrației publice centrale aflate în subordinea Guvernului, în cadrul noii structuri guvernamentale.

• Creșterea eficienței administraţiei publice prin refacerea capacității administrative a instituțiilor statului și prin respectarea obligatorie a principiilor fundamentale de transparenţă, integritate, profesionalism, dedicare în serviciul misiunii publice și prin eliminarea arbitrariului politic în numirile în funcțiile publice.

• Demararea unui amplu proces de audit al instituţiilor din sfera administraţiei publice pentru simplificarea procedurilor birocratice și pentru modernizare și digitalizarea serviciilor publice.

Obiective ale principalelor direcții de politici economice și bugetare
• Finalizarea execuției bugetare pentru anul 2019 prin adoptarea unei rectificări bugetare care să limiteze depășirea țintei de deficit bugetar de 3% din PIB și care să asigure resursele bugetare necesare funcționării tuturor instituțiilor publice și unităților administrativ teritoriale.

• Definitivarea proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 cu obiectivul încadrării în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB.

• Revizuirea legislației din domeniul fiscal și economic pentru corectarea măsurilor adoptate în ultimii ani cu impact negativ pentru economie: energie, telecomunicații, sectorul bancar, Pilonul 2 de pensii, eliminarea supra-accizei la carburanți, taxarea part-time, split TVA etc.

• Îmbunătățirea performanței companiilor de stat prin aplicarea prevederilor Legii 111/2016 privind guvernanța corporativă, listarea pe piața de capital a unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar (Hidroelectrica, Aeroporturi București), concentrarea investițiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău) și sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicații.

• Creșterea și accelerarea absorbției fondurilor europene prin urgentarea procedurilor pentru realizarea proiectelor majore de investiții în infrastructură, sănătate și educație și pregătirea Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană pentru cadrul financiar european multianual 2021 – 2027.

Obiective principale de investiții publice
• Finalizarea procedurilor și declanșarea lucrărilor de construcție pentru Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada de Centură a Capitalei și Drumul expres Pitești – Craiova.

• Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni cu fonduri europene și finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Brașov în Parteneriat Public – Privat.

• Finalizarea procedurilor și începerea construcției pentru spitalele regionale de la Iași, Craiova și Cluj cu fonduri europene.

• Corelarea programelor de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale cu programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene în cadrul exercițiului financiar multianual 2021 – 2027”, se mai arată în programul de guvernare al PNL, document obținut de MEDIAFAX.

Programul de guvernare urmează să fie validat în forurile statutare ale PNL, ședință care a început la ora 13:00.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite