Lovitura israeliană asupra unei clădiri rezidențiale din Gaza a ucis 29 de oameni. Printre victime sunt şi copii. Peste 60 de persoane rănite

Cel puțin 29 de palestinieni au fost uciși într-un atac aerian israelian asupra unei clădiri rezidențiale cu mai multe etaje din estul orașului Gaza, a anunțat un spital local, citat de BBC.
Agenția de Apărare Civilă condusă de Hamas a declarat că avioane de război au vizat zona de lângă moscheea al-Hawashi din cartierul Shejaiya, marți dimineață.
Printre morți ar fi 8 copii.
Peste 60 de persoane au fost rănite, iar salvatorii încă mai caută supravieţuitori.
Armata israeliană a declarat că a lovit un „terorist senior al Hamas”, responsabil pentru planificarea și executarea atacurilor în zonă.
Au fost luate numeroase măsuri pentru a atenua daunele aduse civililor, inclusiv utilizarea de „arme de precizie”, a adăugat acesta.
Armata a acuzat, de asemenea, Hamas de încălcarea dreptului internațional, folosind în mod deliberat populația civilă ca scuturi umane.
Imagini video din Shejaiya arată trupurile acoperite de praf ale unor copii mici, adunate de rude şi salvatori dintre dărâmături.
Ayub Salim, în vârstă de 26 de ani, a declarat agenției de presă AFP că zona din jurul clădirii rezidențiale lovită marți dimineață era „supraaglomerată cu corturi, persoane strămutate și case”.
El a spus că au lovit de „mai multe rachete” și că „șrapnelul a zburat în toate direcțiile”.
„Praful a umplut întregul loc, nu am putut vedea nimic, doar țipetele și panica oamenilor”, a adăugat el. „Este cu adevărat un masacru îngrozitor”.
Hamas a mai spus că armata israeliană „a comis un masacru sângeros”.
Mii de locuitori din Shejaiya au fugit săptămâna trecută după ce armata israeliană a ordonat evacuarea cartierului, spunând că operează cu forță pentru a distruge „infrastructura teroristă”.