Los Angeles, stare de urgență medicală. Peste 100.000 de oameni au ordine de evacuare

11 ianuarie 2025, 18:58

Incendiile continuă să mistuie California, unde focul s-a extins. Șase focare sunt active acum, iar bilanțul victimelor crește. Cel puțin 11 oameni și-au pierdut viața și se etimeaza că peste 10.000 de clădiri au fost distruse.

În zonele cele mai afectate au intrat în vigoare restricții de circulație între orele 6.00 după amiază și 6.00 dimineața. Cei care încalcă aceste restricții pot primi amendă de o mie de dolari sau chiar pot ajunge la închisoare. Tot mai multe voci critică prestația autorităților și spun că au fost nepregătite.

În Los Angeles a fost declarată stare de urgență medicală, din caza fumului și particulelor de cenușă. Peste 100.000 de oameni au ordine de evacuare dar numărul celor care și-au abandonat locuințele este mult mai mare. Unii au plecat din cauza aerului irespirabil, alții s-au temut de rapiditatea cu care înaintau flăcările.

Familii întregi au fugit din case atunci când viață le-a fost amenințată de flăcări, fără să primească alertă de evacuare. Ei s-au simțit abandonați de autorități.

Autoritățile au avut multe probleme care au îngreunat stăpânirea incendiilor.

Kristin Crowley, şefa Departamentului Pompieri, Los Angeles: Încă din prima zi, am identificat lacune uriașe în ceea ce privește furnizarea serviciilor noastre și capacitatea pompierilor de a-și face treaba în teren. Vă pot spune că nu avem încă suficient personal, nu avem încă resurse suficiente și suntem încă subfinanțați.

Încă de la începutul intervențiilor, pompierii au constatat că lipsește apa din hidranți. O explicație oficială este că întreruperea electricității ca măsură preventivă pentru evitarea unor explozii a oprit pomparea apei în hidranți. Guvernatorul Californiei a dispus o anchetă independentă.

Vântul puternic a fost devastator: a favorizat extinderea accelerată a zonelor incendiate și a împiedicat elicopterele și avioanele salvatorilor să se ridice de la sol.

Edith Guzman, specialist, Universitatea din California: Această este o situație catastrofală în care avem o combinaţie de trei condiții care s-au reunit. Am avut ierni extrem de umede în 2023 și 2024, care au încurajat mult creșterea vegetaţiei, urmate de câteva luni uscate fără precedent. Efectiv, nu am avut precipitații aproximativ din luna mai a anului trecut. Deci, toată acea vegetație care a crescut foarte eficient în anii 2023, 2024 este extraordinar de uscată acum. Și apoi a treia componentă, desigur, au fost aceste vânturi feroce.

Lupta cu flăcările este departe de final. Autoritățile locale au primit, recent, ajutoare din partea armatei și a Gărzii Naționale. Se înființează tot mai multe centre pentru cei evacuați. Nu e clar care va fi soarta lor, în condițiile în care societățile de asigurări trebuie să reziste unei presiuni financiare enorme, iar mulți nu sunt asigurați.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite