Loredana Toma a câștigat trei medalii de aur la Europenele de Haltere de la Erevan. România a cucerit până acum 9 medalii de aur, 3 de argint şi două de bronz

20 aprilie 2023, 19:55

Loredana Toma a ridicat 110 kg pentru prima medalie de aur, cea de la stilul smuls. A urmat medalia de aur la stilul aruncat, cu 130 de kg şi aurul de la total – 240 kg.

Loredana Toma se află la a şaptea medalie de aur cucerită în carieră la Campionatele Europene. La Europenele de la Erevan, România a cucerit până acum 14 medalii: 9 de aur, 3 de argint şi două de bronz.

Mihaela Cambei şi Andreea Cotruţa au cucerit șase medalii de aur la Campionatele Europene de la Erevan.

Cele două sportive din România şi-au împărţit în mod egal cele şase medalii de aur la Campionatele Europene din Armenia. Mai întâi, Mihaela Cambei a dominat concursul de la categoria 49 de kilograme, acolo unde a reuşit să stabilească un nou record european, după ce a ridicat 106 kilograme la stilul smuls.

Iar Andreea Cotruţa s-a impus la categoria 55 de kilograme, câştigând la smuls cu 91 de kilograme, la aruncat, cu 110 şi la total, cu 201 kilograme. Cotruţa intenţionează ca în viitor să poată urca în categorie, pentru a ataca alte performanţe.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite