Liverpool, scor istoric în fața lui Manchester United, 7-0. E cea mai categorică victorie a “cormoranilor” în duelurile cu United

Liverpool scor istoric în fața lui Manchester United 7-0
Liverpool scor istoric în fața lui Manchester United 7-0
6 martie 2023, 09:28

Pentru gruparea de la Old Trafford acest eşec usturător reprezintă o lovitură dură, în condiţiile în care elevii antrenorului Erik ten Hag veneau după o serie de unsprezece meciuri fără înfrângere. United s-a prăbuşit complet în repriza secundă a partidei cu Liverpool, după ce tabela a rămas imaculată până în finalul primei părţi a jocului.

“Cormoranii” s-au impus pe Anfield prin dublele lui Cody Gakpo (43, 50), Darwin Nunez (47, 75) şi Mohamed Salah (66, 83) şi golul lui Roberto Firmino, care a închis tabela în minutul 88.

Pentru gazde, acesta a fost al şaptelea meci consecutiv fără înfrângere în faţa lui Manchester United, cea mai lungă serie începând din anii ’70. Juergen Klopp a devenit cu această ocazie antrenorul lui Liverpool care i-a învins de cele mai multe ori pe Red Devils în campionat, cu 6 victorii în 16 confruntări, depăşindu-l pe Gerard Houllier (5 victorii).

Până acum cea mai clară victorie a lui Liverpool în meciurile cu Manchester United data din 1925, 5-0. United nu mai pierduse cu 0-7 din 1931 (Boxing Day), când a fost surclasată de Wolverhampton.

În urma acestui succes, Liverpool a urcat pe locul al cincilea în clasament, cu 42 de puncte, depăşind-o pe Newcastle United (41 p), care are însă un meci mai puţin disputat. Manchester United rămâne pe poziţia a treia, cu 49 de puncte, dar s-a distanţat de primele două clasate, Arsenal Londra (63 puncte) şi Manchester City (58 puncte).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite