Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat constituirea Alianţei Dreapta Unită

USR, PMP și Forța Dreptei formează Alianța Dreapta Unită
18 decembrie 2023, 13:37

Preşedinţii USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat, luni, constituirea Alianţei Dreapta Unită, în perspectiva alegerilor din anul 2024.

„Este un moment special, un moment al speranţei pentru schimbare în România. Anunţăm astăzi cele trei partide: Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară şi Uniunea Salvaţi România – Alianţa Dreapta Unită. Este alianţa care va înlătura acest regim al minciunii, sărăciei şi nedreptăţii de la putere în anul 2024. Le mulţumesc domnilor preşedinţi Eugen Tomac şi Ludovic Orban, le mulţumesc tuturor colegilor din conducerile executive reunite ale celor trei partide (…) pentru maturitatea de care au dat dovadă, pentru generozitatea de a pune bazele acestei construcţii de care România are atâta nevoie. Pesedismul a ajuns la putere în România printr-o fraudă colosală şi nemaiîntâlnită al cărei autor este preşedintele actual, preşedintele pe final de mandat, Klaus Werner Iohannis. El este cel care a dat gratuit voturile care fuseseră de dreapta şi le a pus în sacoşa PSD”, a afirmat Drulă, într-o conferinţă de presă comună a celor trei preşedinţi, după reuniunea forurilor de conducere, potrivit Agerpres.

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat că este „o zi cu adevărat importantă pentru România”.

„Astăzi este o zi cu adevărat importantă pentru România, pentru milioane de români care aşteptau un mesaj de unitate. Iată că astăzi aici în incinta Palatului Parlamentului dăm semnalul unităţii prin Alianţa Dreapta Unită. Adevărata opoziţie este aici în faţa dumneavoastră şi este pregătită de cele mai mari provocări pentru anul 2024, adevărata opoziţie s-a creat şi a creat aici în faţa dumneavoastră un pol politic care va schimba din rădăcini mersul lucrurilor”, a precizat Eugen Tomac.

„Astăzi nu cred că avem voie să lăsăm românii să aleagă din nou între două rele, adică coaliţia imposturii şi trădării formate din PSD şi PNL şi opoziţia cu claxon şi cu caroserie care a fost inventată de PSD şi PNL, astăzi românii nu mai au de ales între două rele. Astăzi noi construim alături de ei soluţia cea bună”, a spus şi Ludovic Orban.

https://www.facebook.com/USRUniuneaSalvatiRomania/videos/2152186921785440/
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite