Liderii mai multor țări europene fac front comun în războiul comercial cu SUA. Trump impune tarife vamale de 30% de la 1 august. UE ar putea adopta contramăsuri
Liderii mai multor țări europene și-au exprimat nemulțumirea față de anunțul președintelui Donald Trump privind aplicarea unor tarife vamale de 30% la exporturile Uniunii Europene. Președinta Comisiei Europene a precizat totuși că blocul este pregătit să continue să lucreze pentru obținerea unui acord până la 1 august. În lipsa acestuia, Uniunea Europeană va adopta contramăsuri. România susţine soluţia negocierilor cu Statele Unite, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Liderii UE, front comun în războiul comercial cu SUA. Trump impune tarife de 30% de la 1 august
După săptămâni de negocieri intense, președintele Statelor Unite a anunţat că va impune taxe vamale de 30% pentru importurile din Uniunea Europeană, de la 1 august. Procentul este mai mare decât s-au așteptat negociatorii europeni și se aplică separat de tarifele sectoriale: 50% pentru importurile de oțel și aluminiu și 25% pentru importurile de automobile. În scrisoarea prin care își anunță decizia, Donald Trump amenință că orice contramăsură va duce la escaladarea războiului comercial.
“Dacă, din orice motiv, decideți să vă măriți tarifele și să luați măsuri, atunci, indiferent de numărul cu care alegeți să le măriți, se va adăuga la cele 30% pe care le percepem.”
Scrisoarea către Uniunea Europeană cere ca aceasta să renunțe la propriile taxe vamale și la orice alte bariere comerciale în relația cu Statele Unite pentru ca procentul de 30% să fie revizuit. În replică, preşedinta Comisiei Europene a declarat că blocul comunitar își va proteja interesele, inclusiv prin adoptarea de contramăsuri, dar speră, încă, în succesul negocierilor.
Ursula von de Leyen, preşedinta Comisiei Europene: Întotdeauna am spus foarte clar că preferăm o soluție negociată. Aceasta nu s-a schimbat și vom folosi timpul pe care îl avem de acum până la 1 august. Iar pe a doua pistă, de la început am lucrat și acum suntem pregătiți să răspundem cu contramăsuri. Ne-am pregătit pentru asta și putem răspunde cu contramăsuri, dacă este necesar. Așadar, această abordare pe două piste dă roade, pentru că suntem pregătiți.
Președintele României, Nicușor Dan este de acord cu o negociere cu Statele Unite.
România susține pe deplin eforturile Comisiei Europene și ale președintei Ursula von der Leyen de a continua negocierile și de a ajunge la un acord cu Statele Unite înainte de 1 august. De asemenea, susținem abordarea Uniunii Europene către o soluție negociată cu Statele Unite, în interesul cetățenilor noștri, al întreprinderilor și al parteneriatului transatlantic.
Mai mulți lideri europeni și-au exprimat nemulțumirea față de taxele vamale de 30% anunțate de președintele Statelor Unite pentru importurile din Uniunea Europeană. Președintele Franței a precizat că, în lipsa unui acord negociat până la 1 august, e nevoie de contramăsuri credibile. Premierii Italiei, Olandei, Suediei, Irlandei și ministrul german de finanțe au declarat că sprijină eforturile Comisiei Europene.
Experții în politici macroeconomice cred că aplicarea unor taxe vamale de 30% pentru importurile din Uniunea Europeană va avea un impact negativ atât asupra Statelor Unite, cât și asupra blocului comunitar.
Cyrus de la Rubia, economist şef, Banca Comercială Hamburg: Aș recomanda o poziție fermă (a UE), deoarece, în opinia mea, iar acest lucru este confirmat și de modelele economice, Statele Unite ar putea suferi chiar mai mult decât Uniunea Europeană din cauza tarifelor care sunt implementate sau care sunt planificate a fi implementate de Uniunea Europeană. Tarifele vor provoca un impact inflationist în Statele Unite, iar inflația înseamnă o putere de cumpărare mai mică pentru populaţie și pentru consumatori, iar Statele Unite se bazează foarte mult pe consum ca motor al creșterii economice a Statelor Unite.
Preşedintele Donald Trump își apară hotărârea de a crește taxele vamale pentru partenerii comerciali ai Statelor Unite.
Donald Trump, preşedintele SUA: Practic, le spunem țărilor că le vom oferi privilegiul de a cumpăra și de a lucra în țara noastră. Și cred că este foarte bine, iar în unele cazuri, vom face înțelegeri. Vom face o înțelegere directă, spre deosebire de o scrisoare. Banii intră (în SUA), taxele vamale aduc sute de miliarde de dolari care intră, se revarsă.
Recent, Donald Trump a anunțat noi taxe vamale pentru mai multe țări, printre care Mexic, Japonia, Coreea de Sud, Canada și Brazilia, precum și o taxă vamală de 50% pentru produsele din cupru.

