Liceeni, față în față cu marile crize ale lumii
Tineri din mai multe școli și orașe din țară au lăsat pentru câteva zile băncile claselor și au intrat în rolul diplomaților. Au susținut discursuri, au negociat alianțe și au dezbătut unele dintre cele mai tensionate teme de pe agenda internațională, într-o simulare inspirată de lucrările Organizația Națiunilor Unite. Un exercițiu care ar putea contura viitorii lideri ai României.
Câteva zeci de elevi întră în rolul de reprezentanți ai unor țări în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Timp de trei zile, țin discursuri, negociază, formează alianțe.
Eva Iulia Oțelea, 17 ani, elevă în clasa a XI-a: Ești într-un loc în care poți să îți oferi ideile și în care gândirea ta și percepțiile tale vor fi auzite și prin care decizile tale și opiniile pot schimba ceva real în viața ta și în viața altora.
Elevii învață cum să aducă argumente pe teme regăsite zilnic în spațiul public: securitate, crize umanitare, climă, economie, drepturi și politici publice, deep fake și fake news.
Dincolo de geopolitică, este și o lecție despre viitor.
Generația care astăzi simulează diplomația ar putea fi cea care, mâine, va lua deciziile reale.

