Lecornu şi Şoigu şi-au exprimat ”disponibilitatea de a dialoga” în privința Ucrainei, susţine Moscova. Parisul dezminte informația
Franţa nu şi-a exprimat nicio “dispoziţie de a dialoga” cu Moscova cu privire la războiul din Ucraina în cursul discuţiei telefonice dintre ministrul francez al Apărării şi omologul său rus, au declarat miercuri seară pentru AFP surse din anturajul lui Sébastien Lecornu.
Ministrul rus a afirmat în cursul acestei discuții că “este dispus să reia dialogul legat de Ucraina“, dar “Franţa nici nu a acceptat şi nici nu a propus nimic” pe această temă, a subliniat anturajul ministrului francez, dezminţind afirmaţiile guvernului rus potrivit cărora Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu s-ar fi arătat miercuri “dispuşi să dialogheze” asupra conflictului din Ucraina.
Ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, şi omologul său rus, Serghei Şoigu, s-au arătat miercuri, în cursul unei discuţii telefonice, “dispuşi să dialogheze” cu privire la conflictul din Ucraina, a informat Ministerul rus al Apărării, scrie AFP.
“S-a remarcat disponibilitatea de a dialoga în privinţa Ucrainei. Punctul de plecare ar putea fi „Iniţiativa pentru pace de la Istanbul”. Organizarea unei întâlniri la Geneva fără participarea Rusiei nu are niciun sens“, a indicat ministerul într-un comunicat relatând această discuţie.

