La ceremonia de învestire a preşedintelui ales al Taiwanului va fi prezentă și o delegaţie din SUA

Preşedintele Taiwanului Lai Ching-te / captura video
Preşedintele Taiwanului Lai Ching-te / captura video
15 mai 2024, 18:30 (actualizat 15 mai 2024, 21:52)

SUA vor trimite săptămâna viitoare o delegaţie în Taiwan pentru a asista la ceremonia de învestire a noului preşedinte Lai Ching-te, a anunţat un înalt responsabil american, care a atenţionat China împotriva oricărei forme de represalii, informează miercuri AFP.

Foşti responsabili de rang înalt, printre care fostul director al Consiliului naţional economic Brian Deese sau Richard Armitage, fost secretar de stat adjunct, se vor deplasa pe 20 mai la această ceremonie.

„Am fost clari în schimburile noastre cu Beijingul, că trimiterea de către SUA a unor delegaţii, neoficiale şi formate din foşti membri ai guvernului american, este o practică veche”, le-a declarat jurnaliştilor un înalt responsabil american sub acoperirea anonimatului.

Potrivit aceleiaşi surse, această practică durează de peste 20 de ani, în această insulă pe care China o revendică drept parte integrantă a teritoriului său.

„Beijingul va fi provocatorul dacă va alege să răspundă printr-o presiune militară suplimentară sau cu măsuri coercitive”, a adăugat sursa.

În timpul unei vizite în China în aprilie, secretarul de stat american Antony Blinken i-a cerut Chinei să evite „măsurile provocatoare” în timpul învestiturii preşedintelui ales taiwanez.

Taiwanul este o sursă majoră de dezacorduri între cele două puteri economice, China calificându-l pe preşedintele ales al Taiwanului drept „separatist periculos”.

Beijingul a decis să rupă discuţiile militare la nivel înalt cu Washingtonul după deplasarea în Taiwan, în 2022, a lui Nancy Pelosi, pe atunci şefa democraţilor din Camera Reprezentanţilor.

Oficial, tensiunile s-au redus între cele două ţări după întrevederea de anul trecut, în California, între Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping.

Însă disputele persistă, de la comerţ până la problema Taiwanului, trecând prin rivalitatea în noile tehnologii sau războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Casa Albă a anunţat marţi o majorare a taxelor vamale aplicate la echivalentul a 18 miliarde de dolari pentru produsele chineze, pentru „a proteja companiile şi muncitorii americani” de o concurenţă considerată „neloială”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite