La 16 ani, gimnasta Lilia Cosman, născută în SUA, s-a calificat cu echipa României la Jocurile Olimpice de la Paris

4 octombrie 2023, 18:50

Lilia Cosman s-a născut în Michigan, în 2007, iar la 4 ani a intrat în sala de gimnastică.

Angela Cosman- mama Liliei: „A vrut să fie ca sora ei mai mare. La 4 ani a zis dacă o duceți pe ea la gimnastica, vreau și eu. Prima antrenoare a lui Lili din America zicea că tu o să mergi să concurezi pentru România.”

În 2022, la doar 15 ani , Lilia a venit în România. A fost legitimată la Deva și a început să se antreneze cu Liliana Cosma.

Angela Cosman: „Este foarte greu pentru că să plece de acasă, nici nu mă așteptam, nici nu credeam că o să reziste în România.”

Lilia Cosman: „E greu, dar știu că mă susțin și mă simt bine.”

În mai puțin de un an, Lilia și-a câștigat locul în lotul național, iar la Mondialele de la Antwerp a contribuit la calificarea echipei României la Jocurile Olimpice.

Angela Cosman: „Nu îmi vine să cred, pentru că Lilia a început performanța doar anul trecut.  De când era mică visa la nota 10, vroia perfecțiune, vroia să meargă la Olimpiadă și și-a împlinit visul”.

Echipa feminină de gimnastică a obținut biletele pentru  Jocurile Olimpice de la Paris după un concurs dificil la Mondialele de la Antwerp. Gimnastica românească revine astfel la Olimpiadă, după 12 ani de absență.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite