Kremlinul explică de ce Putin nu s-a vaccinat până în prezent împotriva Covid-19
„Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar”, a spus Peskov într-o declaraţie citată de TASS.
Rusia a fost prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19 destinat utilizării în masă.Vaccinul Sputnik V constituie în prezent obiectul unor teste avansate pe 400.000 de voluntari.
„Preşedintele nu poate folosi un vaccin necertificat”, a spus Peskov, adăugând că perioada de testare se va încheia în curând, iar Putin ar putea decide apoi dacă va utiliza vaccinul.
Vaccinul Sputnik V este numit astfel după primul satelit artificial plasat pe orbită, Sputnik-1, un triumf al Uniunii Sovietice în cursa spaţială cu superputerea rivală SUA la sfârşitul anilor 1950.
Putin a aprobat personal testarea vaccinului, afirmând că una din cele două fiice ale sale s-a vaccinat cu succes, fără a prezenta vreun efect secundar mai grav decât o uşoară febră temporară.
Sursa: Agerpres