Kelemen Hunor, președintele UDMR, despre discuțiile din Coaliție: Am lăsat poarta deschisă, există loc de negociere. Fără Ministerul Dezvoltării nu putem să continuăm

12 iunie 2023, 13:54

Declarații Kelemen Hunor:

– Am acceptat comasarea Sportului, am acceptat să fie IMM-urile la Economie, să reducem structura guvernamentală. Colegii mei mi-au dat mandat să cerem respectarea protocolului. Dacă rămânem cu Dezvoltarea și ceva similar cu Mediul putem să negociem.

– Oferta de Energie și MIPE sau Sănătate a existat de vineri. Știau că aceste două ministere nu sunt acceptabile, să ieșim cu totul din protocol. Care ar fi argumentul să acceptăm să lucrăm la ministere impuse?

– săptămâna trecută i-am informat pe președinții Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, amândoi cunoșteau care este poziția noastră, nu vreau să speculez, eu sunt convins că este în interesul țării, al lor, să continuăm guvernarea împreună, dar nu în orice condiții

– dar după demisia premierului Ciucă, Guvernul este interimar, în momentul în care dl. Ciolacu va fi desemnat, va fi responsabilitatea dânsului să formeze un guvern.

– nu ne-am ridicat de la masă, nu ne ridicăm de la masă, dar eu nu neg că noi putem să fim împinși pe scări. Dar nu plecăm, că nu de aceea am intrat, în 2020 și în 2021, în Coaliție, să plecăm înaintea terminării mandatului.

– Fără Ministerul Dezvoltării nu putem să continuăm.

– astăzi la ora 17.00 urma să ne vedem, am stabilit asta ieri. De atunci nu am mai vorbit, știu de această întâlnire.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite