Judecătorii CCR decid ce se întâmplă cu pensiile magistraților

27 December 2025, 20:01 (actualizat 28 December 2025, 07:06)

Judecătorii Curții Constituționale ar urma să decidă astăzi dacă magistrații se vor pensiona după noi reguli, adică în condiții similare cu cele ale celorlalți angajați. Este a doua încercare pe care Guvernul o face de a schimba legea care le dă magistraților dreptul să se pensioneze chiar și la 48 de ani, cu o pensie egală cu salariul. Curtea Constituțională a mai respins, în octombrie, o altă formă a proiectului de lege.

Judecătorii CCR au respins, la sfârșitul lunii octombrie, proiectul de lege privitor la pensiile magistraților pe motive de formă. Acum, Guvernul a corectat problema de formă, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat din nou la CCR proiectul pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament. Proiectul, aflat acum în discuție, este ușor modificat față de cel precedent. Dacă va fi considerat constituțional, după o perioadă de tranziție de 15 ani, magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani și vor beneficia de o pensie egală cu 70% din ultimul salariu net.

Chiar dacă inițial liderul PSD îi reproșase premierului felul în care a abordat reforma pensiilor magistraților, sugerând chiar că ar trebui să demisioneze pe motiv de eșec, acum Sorin Grindeanu se arată mult mai prudent.

Judecătorii CCR urmează să se pronunțe într-un context diferit de prima sesizare. Dezvăluirile Recorder despre derapajele din justiție, reacțiile unor magistrați și protestele de stradă, spun unii analiști, ar putea influența decizia. În plus, președintele Nicușor Dan anticipează o discuție mai serioasă despre sistemul de justiție după rezolvarea subiectului pensiilor.

De reforma pensiilor depinde și deblocarea a 230 de milioane de euro din PNRR pentru România. Termenul până la care trebuia să fie făcută această reformă a fost depășit, dar Guvernul speră să găsească înțelegere la Comisia Europeană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite