Jucării croșetate, jucării din lemn sau jucării din șosete colorate, căutate de copii și părinți
Este luna cadourilor, iar fiecare dintre noi caută să cumpere daruri cât mai originale. În ultimii ani, în România târgurile de produse handmade s-au înmulțit pentru că din ce în ce mai mulți români apreciază obiectele confecționate manual. Pe lângă bijuterii sau decorațiuni, la târgurile handmade găsiți și multe jucării. Un astfel de târg s-a desfășurat săptămâna trecută la Teatrul Național din Craiova.
Acolo am descoperit două surori, Marcela Șerbănescu și Daniela Șerbănescu, care confecționează jucării, mai precis, păpuși și pisici din materiale textile. Sunt lucrate manual din materiale naturale și sunt umplute cu lavandă, așa că pe lângă faptul că cei mici se pot juca cu ele, camera în care sunt așezate capătă un miros extraordinar.
Dacă vă doriți o astfel de păpușă o puteți comanda pe internet sau puteți merge la a doua ediție a târgului de Crăciun handmade de la Craiova, în săptămâna de dinaintea Crăciunului.
La 30 de kilometri de Timișoara se află atelierul lui Florin Juchiac, un tânăr de 35 de ani, un „Geppetto” modern, care creează jucării din lemn. Toate sunt realizate din bucăți de lemn pe care fabricile de cherestea le consideră rebuturi. Preferatele lui sunt jucăriile acționate de sfoară, și asta pentru că a crescut jucându-se cu așa ceva.
Toate jucăriile pe care le construiește Florin Juchiac sunt realizate manual. Are un flex, cu care se ajută pentru a defini formele, apoi șlefuiește, lipește, vopsește. În final, fiecare jucărie, care este unicat, primește un săculeț din pânză de cânepă. Pentru jucăriile create folosește lemn de frasin, fag, stejar sau tei.