Joe Biden, discurs istoric la Varșovia: Kievul este puternic! Kievul este mândru! Este liber! Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia! Niciodată! Un mesaj de admirație și pentru Maia Sandu

21 februarie 2023, 08:37

StirileTVR.ro vă oferă, în format LIVE TEXT, principalele puncte din discursul președintelui SUA, Joe Biden:

  • acum aproape un an am vorbit aici la Castelul regal, la o săptămână după ce Putin a dezlănțuit războiul sângeros din Ucraina
  • Kievul este puternic! Kievul este mândru! Kievul este liber!
  • toate democrațiile sunt testate
  • vom răspunde sau ne vom uita în altă parte?
  • vom fi puternici sau slabi?
  • vom fi uniți sau divizați?
  • un an mai târziu știm răspunsul
  • vom fi puternici, uniți, iar lumea nu se va uita în altă parte

„Când preşedintele Putin a dat ordin tancurilor să intre în Ucraina, credea că vom fi slabi. S-a înşelat. Poporul ucrainean e foarte dârz. America, Europa, o coaliţie de naţiuni, de la Atlantic la Pacific, sunt foarte unite. Democraţia e foarte puternică!”

  • ne vom ridica pentru dreptul popoarelor de a fi libere, pentru democrație
  • știm răspunsurile – da, ne vom ridica pentru suveranitate și așa am făcut
  • ne vom ridica pentru democrație și așa am făcut
  • Putin a greșit – ucrainenii sunt prea curajoși
  • NATO, SUA, aliații au fost uniți
  • Putin a rămas cu tancuri arse
  • a primit în schimb NATO-izarea Finlandei și a Suediei
  • NATO e mai unită și mai unificată decât vreodată înainte
  • Putin a crezut că poate folosi energia ca armă
  • a crezut că autocrați ca el sunt duri, iar liderii democrației sunt prea slabi
  • președintele Putin se confruntă astăzi cu ceva ce nu credea că e posibil acum un an – democrațiile lumii sunt mai puternice, autocrații sunt mai slabi, nu mai puternici
  • să știi cine îți este alături înseamnă totul – iar poporul polonez știe asta
  • asta înseamnă solidaritatea
  • aceasta este determinarea poporului din R. Moldova – de a trăi în libertate, câștigarea independenței i-a oferit calea spre Europa
  • doamna președinte Sandu, sunt mândru să mă aflu alături de dvs.
  • Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia! Niciodată!
  • Ucraina încă este independentă și liberă chiar și după ce tancurile rusești au fost în Kiev
  • lumea a votat deja pentru condamnarea agresiunii ruse și pentru a sprijini o pace justă
  • în octombrie, 143 de națiuni au condamnat anexările ilegale; doar 4 țări au votat cu Rusia
  • vorbesc încă o dată cu poporul Rusiei: NATO și SUA nu caută să distrugă Rusia, nu caută să atace Rusia, milioane de cetățeni din jurul Rusiei nu sunt inamicul
  • acest război nu a fost niciodată o necesitate, ci o tragedie
  • dacă Rusia va înceta invadarea Ucrainei, va fi sfârșitul războiului
  • uitați-vă unul la celălalt, la ce ați făcut până acum – Polonia găzduiește 1,5 milioane de refugiați ucraineni
  • generozitatea voastră este uimitoare
  • democrații și republicanii au venit laolaltă pentru a lua atitudine
  • Putin a încercat să înfometeze lumea, blocând porturile de la Marea Neagră, oprind Ucraina să exporte cereale
  • în loc, SUA și G7 și parteneri din toată lumea au răspuns la această criză
  • legământul nostru este pentru poporul ucrainean și pentru viitorul Ucrainei
  • apărarea și libertatea nu sunt o muncă de o zi sau de un an – sunt întotdeauna dificil de obținut și de menținut
  • Ucraina este pregătită pentru lupta ce va urma
  • anul următor voi găzdui fiecare membru NATO pentru un summit – împreună vom stabili aniversarea celei mai puternice alianțe din istoria lumii – NATO
  • angajamentul SUA pentru NATO și Art. 5 este solid ca o stâncă!
  • fiecare stat membru NATO o știe
  • atacul asupra unei țări NATO este un atac asupra tuturor – este un jurământ sacru
  • tot ce vom face de acum înainte trebuie ca și nepoții și strănepoții noștri să cunoască – libertatea!
  • fiți alături de noi, vom fi alături de voi
  • Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți
  • Mulțumesc, Polonia! Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc pentru ce faci!

ACTUALIZARE Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că Ucraina trebuie să câștige războiul.

„Nu există lume liberă fără solidaritate”, a transmis el.

ACTUALIZARE Sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina rămâne ferm, a declarat preşedintele Joe Biden la întrevederea cu omologul său polonez, Andrzej Duda.

Aşa cum i-am spus preşedintelui Zelenski când am vorbit la Kiev ieri, pot spune că sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne neclintit”, a afirmat Biden.

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este mai solidă ca niciodată.

ACTUALIZARE Vizita președintelui Joe Biden în Polonia este un semnal al angajamentului Statelor Unite pentru menținerea securității în Europa, a declarat președintele Poloniei, Andrzej Duda.

„Este un semnal important de securitate, un semnal al responsabilității Statelor Unite pentru securitatea lumii și a Europei”, i-a spus Duda lui Biden, în timpul întâlnirii bilaterale.

ACTUALIZARE Președintele american Joe Biden a fost primit la Palatul prezidențial de la Varșovia cu onoruri militare. Urmează discuții cu omologul său polonez.

ACTUALIZARE Joe Biden a ajuns la Varșovia, unde va fi primit la Palatul  prezidențial de președintele Poloniei, Andrzej Duda. Cei doi vor avea discuții tete-a-tete, dar și în plenul lărgit al delegațiilor.

Va urma apoi momentul culminant al acestei vizite – discursul din grădina Castelului Regal.

Miercuri este programată o întâlnire în formatul București 9, din care face parte și România.

Este vorba despre 9 state de pe flancul estic al NATO, care au cerut în repetate rânduri asistență  de când Rusia a invadat Ucraina. Câteva dintre ele au și graniță cu Ucraina. Este preconizată și o discuție despre  cum vor reuși să întărească securitatea pe acest flanc estic, mai ales că la această întâlnire participă cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Preşedintele american Joe Biden a sosit luni seară în Polonia cu trenul din Ucraina, după o vizită-surpriză la Kiev.

Joe Biden a sosit în jurul orelor 20.30 (19.30 GMT), la gara Przemysl din sud-estul Poloniei.

La Varșovia vremea este urâtă, plouă și este frig. Forțele de ordine sunt pe poziție, s-au montat gardurile de protecție.

La Kiev, preşedintele american s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Cei doi lideri s-au văzut ultima dată pe 21 decembrie, în timpul unei deplasări istorice a şefului statului ucrainean la Washington, în cadrul primei sale vizite în străinătate după izbucnirea războiului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite