Joe Biden îl califică pe Vladimir Putin drept ”ticălos nebun”, în cadrul unui eveniment electoral. Reacția Kremlinului: Un astfel de vocabular înjosește America însăși

22 februarie 2024, 10:07 (actualizat 22 februarie 2024, 15:17)

Preşedintele american Joe Biden l-a calificat miercuri pe liderul rus Vladimir Putin drept un „ticălos nebun” în timpul unui eveniment de strângere de fonduri la San Francisco, avertizând că mereu există ameninţarea unui conflict nuclear, dar că ameninţarea existenţială pentru umanitate rămâne totuşi schimbarea climatică, relatează Reuters şi DPA.

Expresia folosită de Biden în limba engleză a fost „crazy SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, care poate fi tradusă prin „nenorocit”, „ticălos” sau „fiu de căţea”.

„Ameninţarea existenţială este reprezentată de schimbările climatice. Avem un ticălos nebun ca tipul ăsta, Putin, şi alţii şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la conflictele nucleare, dar ameninţarea existenţială pentru omenire este schimbarea climatică”, a declarat Biden în faţa unui mic grup de donatori.

Nu este pentru prima oară când Joe Biden recurge la această insultă. În ianuarie 2022, el a fost înregistrat de un microfon uitat deschis folosind acelaşi termen abuziv la adresa unui reporter Fox News de la Casa Albă.

Biden are tendinţa de a devia de la scenariu, renunţând la limbajul sobru, în timpul campaniilor de strângere de fonduri pentru alegeri şi, în ultimele luni, a atacat guvernul chinez, Partidul Republican şi Israelul, aliat american, pentru bombardarea Fâşiei Gaza, notează Agerpres.

Reacția Kremlinului

Kremlinul a declarat joi că Joe Biden a ”degradat” Statele Unite, numindu-l pe președintele rus Vladimir Putin un „SOB nebun”, prezentând remarca președintelui SUA ca parte a unui act eșuat de „cowboy de la Hollywood”.

”Folosirea unui astfel de limbaj împotriva șefului altui stat de către președintele Statelor Unite este puțin probabil să-l doboare pe președintele nostru, președintele Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Reuters. „Dar nu le face cinste celor care folosesc un astfel de vocabular”.

Peskov a spus că remarca a fost „probabil un fel de încercare de a arăta ca un cowboy de la Hollywood. Dar sincer, nu cred că este posibil”.

„Dl. Putin a folosit vreodată un cuvânt grosolan pentru a vă adresa? Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Prin urmare, cred că un astfel de vocabular înjosește America însăși”, a spus Peskov, adăugând că un astfel de limbaj este o rușine pentru Statele Unite.

Atacuri tot mai dese

Atacurile verbale ale lui Biden la adresa lui Putin s-au intensificat brusc atât în declaraţiile făcute la Casa Albă, cât şi în cele din campania electorală. Săptămâna trecută, preşedintele SUA i-a acuzat pe Putin şi „gorilele sale” pentru moartea liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi.

Kremlinul a negat implicarea în moartea lui Navalnîi şi a declarat că afirmaţiile occidentale potrivit cărora Putin ar fi responsabil sunt inacceptabile.

Biden şi Putin rămân în dezacord profund în legătură cu invazia declanşată de Rusia în Ucraina cu aproape doi ani în urmă, pentru care Moscova a fost sancţionată de SUA şi de alte naţiuni occidentale. Reacţiile lui Biden au afectat şi mai mult relaţiile deja tensionate între Statele Unite şi Rusia.

Joe Biden a transmis marţi că SUA vor anunţa un pachet major de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza morţii lui Navalnîi şi a războiului în Ucraina.

Sprijin pentru tinerii săi alegători

Cel mai probabil adversar republican al lui Biden la alegerile din noiembrie, fostul preşedinte Donald Trump, şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin atât în timpul mandatului său la Casa Albă (2017-2021), cât şi după aceea. Cu toate acestea, el s-a comparat recent şi cu Navalnîi, lăsând să se înţeleagă că amândoi s-au confruntat cu urmăriri penale motivate politic.

„Nu ştiu de unde naiba vine asta”, a remarcat miercuri Biden, reacţionând la faptul că Trump s-a comparat cu Navalnîi.

În altă ordine de idei, Joe Biden, care a câştigat în mare parte Casa Albă în 2020 datorită tinerilor alegători, a anunţat miercuri o nouă măsură de ştergere a datoriilor studenţeşti, felicitându-se că a anulat, în total, datorii de acest tip pentru „aproape 4 milioane de americani”, informează AFP.

„Prea mulţi americani se confruntă în continuare cu datorii insurmontabile în schimbul unei diplome universitare”, a deplâns preşedintele american, care candidează pentru un al doilea mandat, în timpul unui discurs în California.

„Atunci când americanii sunt scutiţi de datoriile pentru studii, ei sunt liberi să îşi urmeze visele”, a adăugat el.

De la sosirea sa la Casa Albă, Joe Biden a anulat – potrivit datelor administraţiei sale – împrumuturi de 138 miliarde de dolari contractate pentru studii de către aproximativ 3,9 milioane de americani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite