Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open, singurul de categoria WTA 250 din România, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova cu 6-3, 7-5, vineri, în BT Arena din Cluj-Napoca.
Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) a ajuns în premieră în penultimul act la Cluj-Napoca, la turneul dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, după o victorie obţinută într-o oră şi 39 de minute.
În primul set, românca a revenit de la 2-3 şi s-a impus cu 6-3, după patru ghemuri consecutive.
Jaqueline Cristian a avut o serie de şapte ghemuri, conducând cu 3-0 în actul secund.

Jaqueline a scăzut ritmul şi letona a reuşit egalarea, 3-3. Românca s-a desprins din nou însă, la 5-3, iar Sevastova a egalat și de această dată.
Românca a găsit resurse să câştige încă două ghemuri, setul şi meciul.
Jaqueline Cristian a încheiat cu 6 aşi, dar a făcut şi 4 duble greşeli.
A fost prima sa confruntare cu Sevastova (33 ani, 656 WTA), notează Agerpres.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 11.610 dolari şi 98 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Ana Bogdan şi olandeza Arantxa Rus, principala favorită.
Jaqueline Cristian a evoluat vineri şi în semifinalele probei de dublu, alături de Andreea Mitu, româncele fiind învinse de cuplul american Caty McNally/Asia Muhammad, scor 6-3, 6-2. Sportivele noastre au obținut pentru performanța lor un cec de 4.140 de dolari şi 98 de puncte WTA la dublu.