Jambonul a ajuns să coste prea mult chiar și în Spania, țara sa de proveniență
„El jamon iberico”, asa-numitul jambon iberic, este unul dintre alimentele sănătoase care formeaza regimul alimentar mediteranean. Toți spaniolii cunosc jambonul de calitate.
Miguel Ángel Prieto, măcelar: „Jambonul de ghindă este cel mai bun”.
Producția este limitată, iar jambonul iberic este din ce în ce mai căutat pe piața internațională. Asta face ca prețul să urce considerabil de la un an la altul.
Miguel Ángel Prieto, măcelar: „Mai demult, oricine putea să cumpere, dar acum prețul a urcat. Un picior de jambon costă 450 de euro, iar altădată era 250 de euro”.
Porcii iberici sunt crescuți în libertate și se hrănesc doar cu ghindă și iarbă. Această metodă naturală oferă un produs cu multe proprietăți benefice.
José Gómez, cercetător în industria alimentară: „Suntem pe cale să publicăm un studiu care va revoluționa jambonul”.
Carnea de porc iberic este pusă la uscat timp îndelungat, iar rezultatul unui proces din ce în ce mai complicat este acest jambon delicios, care începe să fie tot mai apreciat în Asia și SUA.
Anual se vând peste 20 de tone de jambon în valoare de peste 4 miliarde de euro.
De la Madrid, pentru TVR, Felix Damian