Jaf spectaculos la Tokyo: peste două milioane de euro furați din trei valize
Jaf spectaculos în capitala Japoniei! O bandă de hoți a fugit cu peste două milioane de euro, în numerar, din trei valize.
Totul s-a petrecut aseară, pe o stradă aglomerată din apropierea unei gări. Păgubiții încărcau bancnotele într-un autoturism, pentru a fi transportate către case de schimb valutar din Hong Kong.
În acel moment, trei suspecți au folosit gaz lacrimogen pentru a-i imobiliza pe angajații companiei de transport de valori, apoi au fugit cu banii.
În fuga lor, au lovit cu mașina un pieton, care a suferit răni minore.
Autoritățile japoneze investighează o posibilă legătură cu un al doilea atac, produs câteva ore mai târziu, în apropierea aeroportului Haneda. Trei suspecți au pulverizat spray iritant asupra unui bărbat care transporta peste un milion de euro, însă banii nu au fost furați.

