Izolaţia sarcofagului de la Cernobîl continuă să ardă, după atacul rusesc du drone. Au fost descoperite trei noi focare

Izolația sarcofagului, care a fost atacată de o dronă rusească acum câteva zile, continuă să ardă. Astăzi, au fost descoperite trei noi surse de foc. Nivelul radiațiilor rămâne normal, transmite NEXTA.
Sarcofagul împiedică răspândirea radiațiilor de la reactorul distrus.
Structura de protecție a fost construită imediat după dezastru, care a devenit cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii.
În 2016, structura a fost modernizată, dar ocupanții au decis să îi testeze durabilitatea.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat vineri că o dronă rusă încărcată cu explozivi a avariat serios în cursul nopţii o structură care previne scurgerile de radiaţii la centrala nucleară de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, şi că, deşi pagubele sunt semnificative, deocamdată nivelul radiaţiilor nu a crescut.
Kremlinul a respins acuzaţiile Ucrainei conform cărora o dronă rusă încărcată cu explozivi ar fi avariat serios în cursul nopţii o structură care previne scurgerile de radiaţii la centrala nucleară de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, calificându-le drept „o provocare”, transmite Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu are informaţii exacte despre presupusul incident, dar că Rusia nu atacă infrastructura nucleară.
„Militarii ruşi nu fac asta. Din acest motiv, orice afirmaţie că aşa s-au întâmplat lucrurile nu corespunde realităţii”, a insistat Peskov, în briefingul său de presă zilnic, citat de EFE.