Iohannis: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Sper ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, Guvernul le-a dat tot ce au cerut

1 iunie 2023, 15:34

Educația se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire, este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis.  Și dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. […] Solicitările lor sunt legitime”, a afirmat Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută în Republica Moldova, unde a participat la summitul Comunităţii Politice Europene.

Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin şi tot pleacă. Dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi media, Guvernul le spune ceva, ei se duc şi consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcţioneze o negociere pe această bază. De aceea, premierul a hotărât foarte corect să dea această ordonanţă indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toţi şi eu, şi Guvernul, şi coaliţia, fiindcă a fost premierul împreună şi cu preşedintele Camerei în discuţie, au înţeles că sunt solicitări legitime şi le garantează indiferent de ce se negociază cu aceşti reprezentanţi ai sindicatelor„, a mai spus Iohannis.

Șeful statului și-a exprimat speranţa că angajaţii din sistemul de educaţie se vor întoarce de marţi la şcoală, pentru că „nu mai au de ce să facă grevă” și s-a întrebat cum îndrăzneşte cineva să pună dificultate examenele naţionale.

Eu sper să se înţeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului şi oamenii să se întoarcă de marţi la şcoală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă greva. Pe termen mediu şi lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creşteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris, prin ordonanţă, garanţii că Guvernul se va ţine de ce a promis. Şi atunci eu cred că foarte mulţi dascăli, care oricum au considerat că este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur şi simplu la şcoală şi bine fac. În afară de asta, cum îndrăzneşte cineva să pună dificultate examenele naţionale? Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bacalaureatul şi să meargă la universităţi, deci îi punem un dificultate? E o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut – încă o dată, le-a dat tot ce au cerut – acum în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionalI şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal„, a arătat președintele.

Președintele Iohannis, a avut miercuri, la Palatul Cotroceni, discuții cu liderii Coaliției de guvernare, președintele Partidului Național Liberal, Premierul Nicolae Ciucă, și președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe tema grevei din sistemul de învățământ. La întâlnire a mai participat și ministrul Educației, Ligia Deca. Șeful statului le-a cerut să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care le poate lua Guvernul așa încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții și să nu fie afectat calendarul susținerii examenelor naționale. De la Cotroceni, liderii coaliției au mers la Guvern și au invitat sindicatele din educație la noi negocieri.

Sindicaliștii au respins însă propunerile guvernului, chiar dacă acestea au fost transformate în ordonanță de urgență și aprobate de executiv, și au anunțat că vor continua greva.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite