Inițiativă inedită: Abţibildul care poate salva viaţa motociliştilor
O inițiativă în premieră națională a unui timișoarean poate salva viețile mai multor motocicliști care sunt implicați în accidente rutiere. Un abţibild ce conține un cod QR cu datele importante ale celui care îl poartă, cum ar fi grupa sanguină. Stickerul este gratuit și se poate aplică pe casca motociclistului.
Nu de puține ori, în accidentele în care sunt implicați motocicliști, salvatorii întârzie să aplice anumite manevre medicale pentru că nu știu grupa de sânge a victimei, iar aceasta este inconștiență. Plecând de la un astfel de scenariu, Răzvan Tudor, un motociclist pasionat din Timișoara, a gândit aceste stickere.
Răzvan Tudor, iniţiatorul proiectului: „Îmi doresc foarte mult să ajungem la cât mai mulți motocicliști. Va fi livrat și distribuit gratuit la toți motocicliștii care au nevoi de acest sticker”.
Pentru că este vorba despre infomații cu caracter personal, codul QR nu este la vedere tot timpul. Proiectul este implementat împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat.
Plt. adj. Alexandru Onea – paramedic, SMURD: “Din punct de vedere medical, al salvatorului, este foarte util, deoarece putem să avem informații. În principiu, grupa sanguină ne interesează dacă are o hemoragie. Vorbim despre un pacient inconștient”.
Motocicliștii sunt încântați de idee și susțin că își vor încuraja toți colegii să aplice aceste stickere pe căști.
În viitor, Răzvan Tudor intenționează să creeze și alte obiecte moto care să conțină aceste coduri QR cu informații. Abțibildele pot fi comandate de oriunde din țară.

