INFO ETNIC. Tineri atrași de extremism, pericole pe net și o voce rromă puternică în Europa. Dezbaterea, duminică, ora 11, TVR INFO

Teodora Drăgoi și Boris Velimirovici vă dau întâlnire duminică, de la ora 11:00, la INFO ETNIC, în direct pe TVR Info. O ediție care aduce în prim-plan subiecte de actualitate, investigații curajoase și dezbateri relevante pentru societatea noastră.
Tineri racolați în mișcări radicale: Noua față a legionarismului în România
O investigație Context.ro scoate la lumină existența unei organizații neo-legionare care, de aproape doi ani, își desfășoară activitatea în secret. Gruparea copiază structura Mișcării Legionare interbelice și atrage zeci de tineri, având legături cu galerii de fotbal și chiar cu angajați ai Ministerului Apărării Naționale.
“Țelul declarat al Frăției, gruparea care a organizat recent întâlnirea de la București, seamănă izbitor cu cel al frățiilor din trecut: construirea unei “contraculturi” prin racolarea tinerilor: <Vrem să organizăm tineretul, să nu îl mai lăsăm de izbeliște, să ne ordonăm și să ne curățăm în primul rând pe noi, și după pe cei din jur (…) Trebuie să aplicăm trăirea ortodoxă în viața noastră de zi cu zi. Citit regulat, rugăciune, participat la slujbe, la comemorări, este minimul de efort pe care îl putem depune>.”(sursa: Context.ro)
În emisiune, intrăm în dialog cu jurnalista Mihaela Tănase, autoarea acestei anchete care ridică semne de întrebare privind securitatea și radicalizarea în România.
CNA vrea internet mai sigur: Campanie împotriva conținutului ilegal online
Consiliul Național al Audiovizualului a lansat o campanie amplă de informare și conștientizare cu privire la pericolele din mediul online: dezinformare, discurs instigator la ură, violență și conținut dăunător pentru minori. Un clip video recent subliniază atribuțiile CNA și în zona digitală și încurajează reacția rapidă a cetățenilor. „Instigare la ură, dezinformare gravă, instigare la violenţă sau conţinut periculos pentru minori. CNA spune STOP. Acum poţi să acţionezi rapid împotriva conţinutului ilegal de pe internet”, anunţă CNA. Comentăm acest demers cu Mircea Toma, membru CNA.
Jurnaliștii TVR, Teodora Drăgoi și Boris Velimirovici vă invită la o nouă dezbatere în conformitate cu misiunea publică a TVR, duminică, de la ora 11.00, în direct la TVR Info și online pe TVR+ și pe pagina de Facebook/ AlteMinorități. Emisiunea poate fi urmărită şi în reluare, duminică, de la ora 23.00, la TVR INFO.
Audiere la Parlamentul European: Situația rromilor, o provocare europeană
Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, a participat la o audiere publică organizată la Parlamentul European, unde a atras atenția asupra problemelor comunității rrome din România și Europa.
“Nu ne putem permite să asistăm pasivi la perpetuarea inegalităților. Uniunea Europeană și statele membre trebuie să își intensifice eforturile pentru ca politicile de incluziune a romilor să fie mai eficiente și mai bine finanțate. Avem nevoie de acțiuni concrete. În contextul Zilei Internaționale a Romilor – 8 Aprilie, să conștientizăm cu toții că această minoritate nu este un grup vulnerabil, ci o parte valoroasă a Europei, cu o cultură bogată și un potențial enorm. Viitorul trebuie să fie unul al solidarității și al cooperării pentru o Europă cu adevărat incluzivă, în care fiecare cetățean să se bucure de drepturi egale și de șanse reale de dezvoltare.” (Facebook/ Iulian Paraschiv)
În cadrul emisiunii discutăm cu Iulian Paraschiv și despre recenta sa alegere în funcția de președinte al Comitetului de Experți privind Romii și Nomazii din cadrul Consiliului Europei. Ce înseamnă această poziție pentru comunitatea rromă din România și cum poate aduce schimbări reale, aflați duminică, la INFO ETNIC, pe TVR Info.
*
Întâlniri în direct cu telespectatorii, din cel mai mare studio al Televiziunii Române, dezbateri ample privind evenimentele majore din societatea românească ce au un impact şi asupra celor 20 de minorităţi naţionale. Astfel se poziţionează emisiunea INFO ETNIC, ce poate fi urmărită în fiecare duminică, la TVR INFO. Jurnaliştii TVR, Teodora Drăgoi şi Boris Velimirovici analizează, alături de invitații lor, cele mai importante momente din viaţa comunităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul ţării noastre.