Info Etnic: Fenomenul Proetnica, un model de conviețuire. Duminică, la TVR Info, de la ora 11.00
Duminică, 8 septembrie 2024, de la ora 11.00, pe TVR INFO, Teodora Drăgoi și Boris Velimirovici vă invită la prima ediție, în direct, din această toamnă, INFOETNIC. Emisiunea poate fi urmărită şi în reluare, sâmbăta, de la ora 23.30, tot la TVR INFO.
Potențialul uriaș al României din perspectiva diversității, reprezentarea politică națională și europeană a minorităților etnice, identitate religioasă și culturală, incluziune, provocări și oportunități. Despre toate acestea s-a discutat în cadrul Festivalului Intercultural Proetnica, desfășurat la finalul lunii august, în cetatea Sighișoarei. Unul dintre puținele evenimente din țara noastră care reușește să aducă împreună atât tradiția, muzica și dansul, cât și respectul pentru dialogul intercultural. TVR, prin redacția Alte Minorități, a fost și în acest an, partener media oficial al Festivalului Intercultural Proetnica.
20 DE EDIȚII, 20 DE REVOLUȚII
“Festivalul Intercultural Sighișoara ProEtnica a început cu deschiderea oficială pe scena din Piața Cetății și în Sala Barocă a Primăriei, în data de 28 august 2024. Ediția din acest an, cea de a XX-a se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis.
Departamentul pentru Relații Interetnice susține în permanență acest important festival care invită un public larg să cunoască diversitatea și bogăția etnică a României.
După deschiderea oficială, a urmat o masă rotundă în Sala Barocă a Primăriei, dedicată retrospectivei celor 20 de ediții ale festivalului intercultural ProEtnica. Începutul evenimentului a fost marcat de un moment de reculegere dedicat personalităților marcante ale dialogului interetnic, reprezentanți ai minorităților naționale, susținători ai Festivalului care nu mai sunt printre noi.
Inițiatorul festivalului, domnul Volker Reiter, președintele Asociației Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret a invitat pe rând câteva personalități marcante în dezvoltarea festivalului să prezinte momente reprezentative din istoria festivalului.
Din partea Departamentului pentru Relații Interetnice au luat cuvântul domnii subsecretari de stat Dincer Geafer și Thomas Șindilariu, care au subliniat importanța continuării festivalului într-o strânsă colaborare cu organizațiile comunităților minorităților naționale.” (sursa: Proetnica)
Un festival despre noi toţi şi pentru noi toţi! Muzică, dansuri tradiționale, expoziții, conferințe și dezbateri tematice la ProEtnica 2024
„Mi-ar plăcea să văd mai des această Românie multiculturală. Nu doar la zi de sărbătoare, la festivaluri sau la diverse conferinţe şi simpozioane în care lăudăm multiculturalitatea. Mi-ar plăcea ca respectul acordat comunităţilor etnice minoritare la ProEtnica să devină o normalitate, de zi cu zi”, a adăugat Boris Velimirovici. „Aş vrea să nu uităm că aceste comunităţi sunt bogăţia României, că România, fără ele, ar fi fost mult mai săracă. De asemenea, este important să înţelegem că, fără o implicare activă, multe dintre aceste comunităţi nu vor putea câştiga lupta cu asimilarea şi le-am putea pierde pentru totdeauna. Şi, poate că n-ar fi rău ca, dincolo de declaraţiile uneori uşor prea optimiste despre exemplara protecţie a minorităţilor, să încercăm să îmbunătăţim şi să corectăm anumite disfuncţionalităţi ale sistemului, dar şi anumite prejudecăţi şi preconcepţii de la nivelul societăţii noastre”, a declarat Boris Velimirovici, producător TVR.
20 de minorități naționale, reunite și în a doua zi a Festivalului Intercultural ProEtnica, de la Sighișoara
„Festivalul Intercultural ProEtnica este proiectul care ne arată că, în baza respectului reciproc, reuşim să avem dialoguri constructive pentru societate, dar şi un spectacol reuşit al tradiţiilor, indiferent de apartenenţa etnică”, punctează jurnalista TVR Teodora Drăgoi. „La ProEtnica, oamenii sunt generoşi, generoşi în a fi şi a simţi. Acest festival este despre noi toţi şi pentru noi toţi, pentru că buna înţelegere şi bucuria reîntâlnirilor cu diversitatea etnică a ţării noastre sunt simţiri pe care cu toţii le conţinem, trebuie doar să învăţăm să le manifestăm. Şi reuşim acest lucru doar prin cunoaştere – de ce nu, printr-un festival dedicat interculturalităţii.
SCOPUL PRINCIPAL AL PROETNICA: PROMOVAREA ÎNTREGII SOCIETĂȚI
„Scopul principal al ProEtnica nu este promovarea minorităţilor naţionale, ci mai degrabă a întregii societăţii. Sunt interesat de consolidarea păcii sociale într-o societate democratică şi pluralistă prin promovarea întâlnirilor şi interacţiunilor între oameni de diferite origini etnice. În acest sens, minorităţile nu reprezintă o ameninţare pentru societate, ci, mai degrabă, o resursă care poate îmbogăţi societatea. Tendinţele naţionaliste, pe de altă parte, înseamnă excludere şi paralizează progresul social din cauza conflictelor etnice. Originea etnică este un punct de plecare şi nu o destinaţie”, a declarat directorul Centrului Cultural Educaţional Interetnic pentru Tineret din Sighişoara, Volker Reiter, organizatorul principal al ProEtnica.
Invitați în dialog sunt: Volker Reiter, directorul Festivalului Intercultural Proetnica, Thomas Șindilariu, subsecretar de stat, DRI, Iulian Paraschiv, președinte, ANR, prof. univ. dr. Radu Carp, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.
Întâlniri în direct cu telespectatorii, din cel mai mare studio al Televiziunii Române, dezbateri ample privind evenimentele majore din societatea românească ce au un impact şi asupra celor 20 de minorităţi naţionale. Astfel se poziţionează emisiunea INFO ETNIC, ce poate fi urmărită în fiecare duminică, de la ora 11.00, la TVR INFO.
Jurnaliştii TVR, Teodora Drăgoi şi Boris Velimirovici analizează, alături de invitații lor, cele mai importante momente din viaţa comunităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul ţării noastre.