Inflația în luna decembrie a anului trecut a ajuns la 9,7%. Economiști: Scumpirile vor continua și în perioada următoare
Inflația în România a continuat să rămână ridicată și în ultima lună a anului trecut. Deși scumpirile și-au mai temperat creșterile, indicatorul a rămas tot în jurul valorii de 10%. În ultimul an, plătim pe facturile la energia electrică cu 60% mai mult. Economiștii estimează că un nou val de scumpiri substanțiale este așteptat din primăvară, odată cu liberalizarea prețului la gaze.
Puterea de cumpărare a românilor continuă să scadă. În luna decembrie 2025, totul s-a scumpit. De la servicii, la mâncare și până la produse nealimentare, în medie cu 9,7%.
Cafeaua este vedeta scumpirilor în luna decembrie a lui 2025 la categoria alimente. Aceasta s-a scumpit cu aproape 24 de procente în ultimul an. Fructele proaspete ocupă locul 2 în topul scumpiților. Prețul kilogramului de mere sau de pere a crescut numai în ultimul an cu 15 procente.
Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la facturile la energia electrică. Au crescut, în ultimul an, cu 60%. Când vine vorba de servicii, plătim pe un bilet de tren cu aproximativ 25% mai mult decât o făceam acum un an. Majorări pe care oamenii nu prea le văd și în îmbunătățirea condițiilor de călătorie.
Sufocați de scumpiri, românii au început să renunțe la micile plăceri. Mersul la salonul de înfrumusețare pare să devină un lux.
Lucian Miess, Organizația Patronală a Industriei de Beauty: Marea majoritate a saloanelor reclamă scăderi de încasări. Clienții au și o componentă de necesitate, unde evident că trebuie să te duci, numai că te limitezi la anumite servicii pentru a ține mai mult de bani.
Economiștii nu vin cu vești bune. Scumpirile vor continua și în perioada următoare.
Radu Ciobanu, profesor de economie: Este foarte important ca politica monetară, realizată de Banca Centrală, și politica fiscală, realizată de Guvern, să joace împreună astfel încât, totuși, puterea de cumpărare a cetățenilor din România să țină piept inflației. Să avem într-adevăr o creștere a prețurilor, dar coroborată și cu creșterea veniturilor.
Pentru finalul acestui an, BNR estimează o inflație de 3,7%
Economiștii spun că prognoza este una optimistă deoarece nu ia în calcul liberalizarea prețului la gaze din primăvară și nici majorarea salariului minim pe economie din vară, factori care vor aduce noi scumpiri.
“Indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2025 a fost 100,22%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 a fost 9,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2025 – decembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) a fost 7,3%”, se arată în comunicatul INS.
Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2025 a fost 100,23%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 8,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2025 – decembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 6,8%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 9,6%, de la 8,8% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,7% la sfârşitul lui 2026, comparativ cu 3% în prognoza anterioară, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
EVOLUŢIE INFLAŢIE
Ian: + 5%
Feb: + 5%
Mart: + 4,9%
Apr: + 4,9%
Mai: + 5,5%
Iunie: + 5,7
Iulie: + 7,8
August: + 9,9%
Septembrie: + 9,9%
Octombrie: + 9,8%
Noiembrie: + 9,8%
Decembrie: + 9,7%
Sursă: INS
TOPUL SCUMPIRILOR
produse alimentare: + 7,75%
produse nealimentare: + 10,48%
servicii: + 11%
Sursa: INS
TOPUL SCUMPIRILOR
Subtitlu: Mărfuri alimentare
Cafeaua: + 23,94%
Fructele proaspete: + 15,19%
Zahăr: + 14,12%
laptele de vacă: + 10,96%
pâine: + 10,09%
Sursă: INS
TOPUL SCUMPIRILOR
Subtitlu: Mărfuri nealimentare
energiei electrice: + 60,91%
energia termică: + 18,80%
cărți, ziare, reviste: + 10,16%
detergenți: + 9,41%
tutun și țigări: + 6,68%
Sursă: INS
TOPUL SCUMPIRILOR
Subtitlu: Servicii
CFR: + 24,40%
aeriane: + 18,37%
servicii de igienă și cosmetică: + 17,65%
serviciile de reparații auto: + 14,72%
serviciile de confecţionat şi reparat încălțăminte și îmbrăcăminte: + 15,12%
Sursă: INS

