INDIA | Doi bărbați au fost arestați după furturi cu ajutorul maimuțelor

India maimuță
India maimuță
11 aprilie 2021, 09:38

Cei doi au fost reţinuţi după ce un bărbat, de profesie avocat, a depus o plângere la poliţie că trei bărbaţi cu maimuţe l-au înconjurat şi i-au furat 6.000 de rupii (aproape 68 de euro), a declarat o oficialitate indiană pentru France Presse.

Aproape în întreaga ţară autorităţile se confruntă cu ameninţarea reprezentată de maimuţe în principalele oraşe, care nu ezită să intre în locuinţe în căutare de hrană. Însă capturarea lor este interzisă, în virtutea unei legi din 1972.

„Victima se afla într-o ricşă motorizată, bărbaţii s-au urcat şi ei şi i-au cerut unei maimuţe să se aşeze pe locul din faţă, iar alteia, pe locul din spate”, a explicat responsabilul indian, care a adăugat că bărbaţii „au luat banii pe care avocatul îi avea în portofel şi au fugit împreună cu maimuţele”.

Poliţia bănuia că o bandă s-ar afla în spatele altor atacuri cu acelaşi mod de operare, iar o echipă a fost creată special pentru a-i găsi pe vinovaţi, arestaţi în cele din urmă joi. Al treilea suspect a reuşit însă să fugă, iar maimuţele au fost transportate într-un adăpost pentru animale.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite