Începe CODE Kids 2025, cel mai mare târg de ştiinţă pentru copii. TVR, partener media
Tehnologia poate îmbunătăţi calitatea Educaţiei, iar ştiinţa stimulează creativitatea copiilor. Iar amândouă stau la baza unor proiecte ingenioase gândite de elevi. Pe unele dintre ele le puteţi descoperi la cel mai mare Târg de ştiinţă pentru copii CODE Kids.
Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.
40 de copii reprezentanți ai celor 20 echipe CODE Kids din toată țara și din Republica Moldova care s-au calificat la Târgurile-Hackathon Regionale îşi vor prezenta proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor publice pentru rezolvarea problemelor comunitare.
“Copiii pot participa la tombole, se pot întâlni cu robotul Cosmo, pot participa la treasure hunt și mai important decât atâta pot să descopere roboți și proiecte de tehnologie care rezolvă probleme comunitare create de copiii din mediul rural” a declarat la TVR Camelia Crișan, CEO Fundației Progress.
Programul în sine pleacă de la importanța pe care o are educația, în general și matematica, în special, în viața unui copil. Programarea este o competență esențială pentru un copil care se pregătește să intre pe piața muncii în următorul deceniu. Studii ale Universității Oxford și ale Forumului Economic Mondial ne spun că tehnologia va afecta profund modul în care vom munci în viitor și ce tipuri de abilități sau domenii de activitate vor fi favorizate, ca urmare a unui val masiv de robotizare și automatizare. Proiectul CODE Kids se adresează cu precădere copiilor din mediile rural și urban mic și îi ajută să privească cu încredere în viitor, având certitudinea că vor fi printre cei norocoși, cei care-și vor găsi un loc de muncă și vor avea șansa bunăstării.
„Programul nostru a venit în întâmpinarea copiilor din mediul rural, a penuriei de profesori de IT. Noi oferim cursuri gratuite, materiale gratuite şi implementăm programul prin intermediul bibliotecilor publice. Asta le oferă şansa copiilor din rural să facă acest tip de cursuri, să câștige acest tip de competențe care altfel le-ar fi inaccesibile” a mai spus Camelia Crişan.

