Încep noi reparații la Podul Grant. Vor fi restricții de circulație, iar tramvaiul va circula alternativ pe o singură linie. Lucrările vor dura doi ani

17 august 2023, 09:33

Din octombrie însă, șantierul va duce la închiderea circulației rutiere pe sensul Crângași-Turda, iar tramvaiul 41, una dintre cele mai aglomerate linii din București, va circula pe un singur fir, cu macaz, așa cum a fost și la prima etapă de reparații, în 2018 și 2020.

Nicușor Dan, primarulul general, spunea la începutul lunii august: Începem lucrările la reabilitare, consolidare Podul Grant. Ele au fost începute de fosta administrație pe un sens. O să terminăm celelalt sens, bretelele, partea inferioară care nu a fost făcută. De la 1 octombrie, se va lucra la partea principală a podului. Structura de rezistență cea mai afectată este partea centrală a podului. Una din liniile de tramvai este făcută deja. Toate lucrările pe care noi le facem sunt dinspre Crângași către Turda. Şi atunci acest sens al liniei de tramvai va fi înlocuit, refăcut și atunci tramvaiul va circula alternativ pe cealaltă linie.

Podul Grant a fost inaugurat în 1982. Are o lungime de 604 metri și o lățime de 24 de metri. În 2019, în urmă expertizelor care arătau gradul de degradare, vechea administrație a Capitalei hotăra reabilitarea. S-a reușit însă refacerea doar parțială. Acum, primăria Capitalei promite să finalizeze lucrarea.


Podul Grant a fost proiectat inițial pe structură metalică

Podul inițial, inaugurat în anul 1910, Podul Grant a fost proiectat inițial pentru mașini și pentru tramvai având structură metalică.

Construcția a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări pentru lărgirea părții carosabile, ultima în 1967. Trecerea anilor și-a pus amprenta pe de-acum bătrânul pod, astfel că, în anul 1979, începe construirea noului Pod Grant, paralel cu cel inițial, respectând noile standarde antiseismice stabilite după cutremurul devastator din 1977.

În prezent, din vechiul pod a mai rămas în picioare doar un zid, care pare o punte către trecut și către începuturile infrastructurii moderne de la începutul secolului XX. Noua construcție avea o structură bazată pe grinzi precomprimate din beton, o tehnologie constructivă avansată pentru acele vremuri, realizată cu resurse românești la întreprinderea Granitul.

Pasajul principal asigura circulația traficului auto pe patru benzi, câte două pe sens, lățimea totală a unui sens fiind de 10.5 metri. Între cele două sensuri de deplasare au fost montate liniile de tramvai. În afară de pasajul principal există și șase pasaje amplasate pe bretelele care făceau și fac legătura cu diversele artere de circulație din zonă.

Cine a fost Grant, cel care dă numele Podului Grant

Un scoțian a dat numele Podului Grant. Deși ocupă un loc important în inimile bucureștenilor, puțini dintre aceștia știu că povestea Podului Grant a început de la o… poveste de dragoste dintre un scoțian și o tânără româncă din vestitul neam al Goleștilor, luptători în Revoluția de la 1848. În anul 1837, Effingham Grant, un respectabil cetățean britanic în vârstă de doar 16 ani, ajunge în Valahia de atunci, în calitate de secretar al consulului britanic al vremii.

El o cunoaște pe Zoe Racoviță, nepoata Zincăi și a lui Dinicu Golescu, de care se îndrăgostește iremediabil, iar în 1950 se căsătorește cu aceasta. Cei doi au avut nu mai puțin de 16 copii, care au fost naturalizați români prin decizia Senatului. Împreună, Effingham și Zoe moștenesc Palatul Belvedere. La vârsta de 34 de ani, Effingham hotărâște să se lanseze în afaceri și înființează Manufactura de tutun Belvedere, care devine ulterior „Regia Monopolurilor Statului”, de aici zona primind ceva mai târziu numele de „Regie”.

În anul 1865 el înființează prima crescătorie de orhidee de unde și numele de Strada Orhideelor. Unul dintre fiii celor doi, Robert Grant, a devenit inginer, el participând la construirea podului peste calea ferată, dinspre Calea Griviței spre Crângași. Podul a fost botezat Effingham Grant în onoarea tatălui lui Robert. Povestea frumoasă de iubire a soților Grant s-a încheiat brusc, în anul 1892. Cei doi au murit unul după celălalt, într-un interval de doar două săptămâni. Mai întâi Zoe, de boală, iar apoi Effingham, de tristețe și de singurătate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite