Incendiul de la Crans-Montana: Liderul cantonului Valais denunţă ineficienţa controalelor autorităţilor la barul Le Constellation
Liderul cantonului elveţian Valais, Mathias Reynard, a denunţat sâmbătă faptul că autorităţile specializate nu au inspectat timp de şase ani barul din staţiunea Crans-Montana unde un incendiu s-a soldat cu 40 de morţi şi 116 răniţi în noaptea de Anul Nou, relatează agenţia de presă Reuters.
Primarul staţiunii Crans-Montana afirmase în această săptămână că barul Le Constellation nu mai fusese inspectat din 2019, iar Mathias Reynard şi-a exprimat stupoarea într-un interviu dintr-o publicaţie locală.
”Am fost furios, evident, din cauza acestor erori grave. Şi cred că este normal să fiu furios, dar trebuie să lăsăm justiţia să îşi urmeze cursul”, a declarat Reynard pentru publicaţia Le Temps.
În această săptămână, şeful securităţii din cantonul Valais a afirmat că spuma antifonică din subsolul barului Le Constellation, care a cauzat incendiul din noaptea de Anul Nou, ar fi trebuit să facă obiectul controalelor conform legii.
În ultimele zile în Elveţia s-au înmulţit apelurile pentru aducerea vinovaţilor în faţa justiţiei.
Proprietarii barului Le Constellation au fost audiaţi vineri în cadrul anchetei penale deschise împotriva lor pentru posibile delicte comise din culpă, iar la finalul interogatoriului Jacques Moretti, unul dintre cei doi proprietari, celălalt fiind soţia sa, a fost plasat în arest preventiv.
La finalul interogatoriului Jacques Moretti a fost plasat în arest preventiv, pentru a preveni orice tentativă de fugă. Moretti, care a fost condamnat într-un dosar de proxenetism în 2008, şi soţia sa sunt cercetaţi pentru “omor din culpă, vătămare corporală din culpă şi incendiere din culpă”. Cuplul a promis însă că va coopera deplin în anchetă.
Conform datelor preliminare ale anchetei, tragedia a fost provocată de artificiile montate pe dopurile sticlelor de şampanie. Aprinse şi ridicate de tineri către tavanul barului, acestea au intrat în contact cu spuma antifonică din plafonul încăperii şi astfel s-a declanşat incendiul ce a cuprins rapid tot barul.
sursa Agerpres

