Incendiu de vegetaţie în Hunedoara. Misiunea pompierilor, îngreunată de vântul puternic
Mai multe echipaje de stingere formate din pompieri de la subunităţile din Hunedoara, Deva şi Orăştie intervin, duminică, pentru a stinge un incendiu de vegetaţie uscată şi mărăciniş care s-a produs în zona înaltă a comunelor Bunila şi Lunca Cernii, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
“Forţele alocate pentru intervenţie sunt formate din 25 de pompieri militari, dar şi 7 lucrători ai ocoalelor silvice din zonă, precum şi un salvator montan din cadrul Salvamont Hunedoara. Pentru această misiune, foarte dificilă din cauza vântului puternic, s-au trimis, iniţial, 5 autospeciale de stingere şi de primă intervenţie şi comandă, iar în urmă cu puţin timp a început deplasarea spre locul incendiului încă o autospecială de stingere, de mare capacitate, de la Detaşamentul Deva. Rafalele de vânt, care, potrivit meteorologilor, ajung până la 90 km/h în zonele de deal şi munte, pot avea ca efect extinderea focului la fondul forestier. Astfel, acţiunile pompierilor sunt concentrate pe oprirea propagării incendiului”, precizează sursa citată.
Focul a afectat, în total, 20 de hectare de teren. Se intervine în continuare pe o suprafaţă de 5 hectare pentru a lichida un focar care este încă activ.
Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis două avertizări meteo, Cod galben şi Cod portocaliu, potrivit cărora, încă din această dimineaţă şi până luni dimineaţa, în judeţul Hunedoara se semnalează intensificări ale vântului.

