Incendiul de la depozitul cu electrocasnice din Afumaţi, localizat. Numărul autospecialelor a fost redus
2.000 de metri pătraţi dintr-o hală s-au transformat în scrum, în urma unui incendiu de proporţii azi-noapte la un depozit din localitatea ilfoveană Afumaţi. Prejudiciul este enorm, deoarece în hală erau depozitate aparate electrocasnice. Clădirea aparţine uneia dintre cele mai mari companii de produse electrocasnice și articole de uz casnic din Istanbul.
Incendiul s-a extins foarte rapid, iar pompierii au fost anunțați târziu. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări de fum pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Flacările au atins și 20 de metri înălțime, iar clădirea s-a prăbușit în interior.
Suprafaţa pe care s-a manifestat incendiul este de 1.300 mp
Aparatele electrocasnice și materialele care erau depozitate în hala au scos un fum gros. Zona a fost poluată, dar nimeni nu a fost afectat, pentru că acolo sunt doar hale.
Clădirea nu avea autorizație din partea pompierilor. În zona nu sunt hidranți, iar autospecialele au fost alimentate cu apă de la alte depozite, de la câțiva kilometri depărtare.
„Depozitul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu – nu avea apă în interior, nici în curte. Apa a trebuit să fie adusă de la două centre comerciale din apropiere. Intervenţia a fost îngreunată din acest motiv, ne-am aflat în situaţia în care zece autospeciale participau la stingerea incendiului, iar zece cărau apă din împrejurimi, inclusiv din Voluntari„, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISUBIF, Daniel Vasile.
Pompierii au încercat să protejeze clădirile vecine, care erau la doi metri distanță. Fumul gros, lipsa surselor de apă și apropierea dintre clădiri au făcut că intervenția pompierilor să fie foarte dificilă.
„Au fost utilizate inclusiv două buldoexcavatoare pentru realizarea unor deschideri în interiorul depozitului, în vederea îndepărtării elementelor prăbuşite şi accesului către focarele ascunse. Intervenţia a implicat un grad mare de risc pentru echipajele de pompieri, din cauza prăbuşirii rapide a structurii metalice a depozitului, sub efectul temperaturilor ridicate din interior”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISUBIF, Daniel Vasile.
Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii au acționat cu 20 de autospeciale. Unii au fost afectați de fum, dar au primit îngrijiri și sunt în afara oricărui pericol. Astăzi, o echipă de specialiști urmează să stabilească cu exactitate cauzele incendiului.