Incendiu de amploare în zona industrială a oraşului italian Pisa
Incendiu major în zona industrială a oraşului italian Pisa. Flăcările au cuprins un depozit cu două mii de tone de plastic, de la o unitate de prelucrare a deşeurilor.
Mai multe fabrici şi o şcoală din zonă au fost evacuate. Coloana de fum dens era vizibilă de la kilometri distanţă, iar locuitorii din zonă au fost îndemnaţi să ţină uşile şi ferestrele închise.
Departamentul de pompieri a primit forţe suplimentare și cisterne din trei oraşe învecinate.
Focarul a fost izolat până în jurul serii, dar operaţiunile de stingere totală şi de curăţare vor continua timp de câteva zile.

